Secretele loviturii de la 11 metri. Cum se execută, cum se apără

Sunt şi urâte din tot sufletul şi adorate pentru tensiunea pe care o generează într-un spaţiu temporal extrem de scurt. Penalty-urile au propriile curiozităţi, au fost înlocuite în trecut ca variantă de departajare şi există propuneri chiar şi pentru viitor, au deja specialiste şi ghinioniste eterne, confirmate încă o dată la recent încheiatul european, au fost inventate tehnici de intimidare care uneori funcţionează alteori dau greş, iar unii portari îşi studiază adversarii şi vin pregătiţi cu hârtia plină de notiţe la meci. Avem acum şi un studiu care a încercat să determine cum se execută un penalty, ce factori influenţează alegerea unei tehnici, a unui colţ al porţii sau a unei strategii prin care adversarul să nu intuiască ceea ce va urma.

Institutul Politehnic Rensselaer din Troy, New York se apropie de sărbătorirea a două secole de existenţă dar nu a uitat că a fost fondat cu un scop concis: aplicarea descoperirilor ştiinţifice în viaţa de zi cu zi. Celebrul Brooklin Bridge a fost proiectat de un absolvent la Rensselaer,  Washington Roebling, inventatorul roţii feris (dintre care cea mai cunoscută este The London Eye) George W.G. Ferris Jr. a studiat şi el aici, Ted Hoff a inventat microprocesorul iar Ivar Giaever a câştigat Nobelul pentru Fizică după ce şi-a definitivat studiile la Rensselaer.

Cel mai vechi institut politehnic din lumea vorbitoare de engleză şi-a pus experienţa în joc şi pentru un scop practic al fotbalului: ce factori influenţează şi care sunt urmările acestora în executarea unei banale lovituri de la 11 metri!

Studiul îi aparţine doctorandului (pe bune)  Gabriel J. Diaz, iar concluziile sunt destul de interesante, pornind de la felul în care este atins balonul şi până la capacitatea de adaptare a portarilor de top atunci când adversarii îşi schimbă stilul de execuţie sau decid să improvizeze.

Pornim de la o maximă pe care o ştim cu toţii. Penalty-urile nu se apără, se ratează. „Un portar nu are timp să aştepte până în clipa execuţiei ca să aleagă colţul pe care va plonja pentru că un şut puternic şi bine plasat îi va întrece întotdeauna capacitatea de reacţie” este prima observaţie a lui Diaz. „Prin urmare, portarii plonjează în avans iar întrebarea mea este: o fac la întâmplare sau există anumiţi factori care le condiţionează alegerea?” Întrebarea şi-a găsit răspuns în studiul imaginilor. Diaz a identificat 27 de indicatori generali şi 5 specifici care trădează în ce direcţie va executa un jucător lovitura de la 11 metri.

Observaţiile au fost apoi confirmate de experienţe în laborator: 40 de senzori plasaţi pe corpul executantului şi a portarului, camere de luat vederi în super-slow-motion şi un software care să proceseze datele.

Ce a descoperit? Unghiul la care piciorul cu care NU se execută lovitura este „proptit” în pământ şi înclinaţia şoldurilor executantului indică în proporţie de 90% direcţia în care va porni mingea. Trei dintre cei 27 de indicatori de care vorbeam mai sus influenţează în mare măsură alegerea şi niciunul nu este menţionat pe undeva prin literatura de specialitate a fotbalului.

„Atunci când executantul loviturii încearcă să păcălească portarul şi schimbă colţul în ultimul moment se trădează printr-un complex de mişcări de compensare. Mai exact, distribuţia greutăţii corpului care va rămâne întotdeauna pe piciorul de sprijin poate fi ascunsă, însă se dezvăluie printr-o mişcare anterioară a mâinii sau a trunchiului care vine să compenseze balansul corpului în drumul spre minge” concluzionează autorul studiului.

O altă concluzie interesantă este aceea că mişcările „trădătoare” sunt percepute inconştient de creierele portarilor iar aceştia intuiesc direcţia fără să ştie concret de ce au ales să plonjeze spre dreapta şi nu spre stânga, să zicem.

Următorul pas al studiului realizat de Diaz a fost cel al punerii în practică. A luat concluziile şi a instruit 31 de portari-cobai. Practic, i-a făcut conştienţi de unele decizii care ţin mai degrabă de observaţie şi intuiţie decât de antrenament. Rezultatul? Jumătate dintre ei nu au performat mai bine la experimentele practice în timp ce restul s-au descurcat semnificativ mai bine. Cum s-a ajuns la aşa ceva? Cei care nu au dat semne de îmbunătăţire nu au reuşit să aplice ceea ce au învăţat şi au continuat să plonjeze la fel de devreme. Ceilalţi au avut o rată de reacţie cu o jumătate de secundă mai târziu tocmai pentru că au aşteptat momentul în care executantul s-a deconspirat dar nu au aşteptat prea mult încât să plonjeze prea târziu.

Studiul american al lui Gabriel J. Diaz a fost testat şi pe portari profesionişti, în campionatul Olandei. Concluzia e destul de şocantă: fotbaliştii cu acte în regulă şi cobaii doctorandului din Statele Unite au obţinut rezultate procentuale similare. Asta nu îi face pe cei din urmă portari de fotbal ci doar demonstrează că deprinderea conştientă a unor tehnici şi aplicarea lor pot limita aparenta prăpastie dintre un profesionist şi un amator, fie şi doar în ceea ce priveşte apărarea (sau nu) a unei lovituri de la 11 metri în condiţii de laborator!

Studiul original al lui Gabriel J. Diaz este aici

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
  Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
• 

  VIDEO: A marcat Vlaar?
  VIDEO: A marcat Vlaar?
• 

  Specialiştii penalty-ului (II)
  Specialiştii penalty-ului (II)
• Specialiştii penalty-ului (I)
  Specialiştii penalty-ului (I)