Naționalele de club

Să joci la națională e o mândrie pentru oricare fotbalist. Sau cel puțin așa obișnuia să fie. Niciun Bobby Moore din lume, niciun Eusebio și niciun Maradona, fie el și supradimensionat, n-ar fi gândit vreo secundă să se scoată afară de la vreo convocare, fie ea și amicală.

Între timp au apărut banii. Pentru un titlu mondial cu naționala vin între o jumătate de milion și un milion de euro. Dacă ești un fotbalist de mâna a doua prin Anglia faci  banii ăștia într-un sezon. Dacă dai două trei goluri, fie ele și cu latul, poate chiar în jumătate de sezon.

Mândria naționalei a ajuns doar un cuvânt vechi din dicționar pe care toți pot să-l pronunțe dar pe care puțini îl mai înțeleg cu adevărat. Chiar și la ultima ediție a turneelor finale am văzut prestații nu slabe, ci prea puțin interesate din partea unor fotbaliști veniți să-și facă vacanța la plajă înaintea încă unui sezon doldora de bănuți la echipele de club.

Soluția de ieșire din această situație vine din partea rușilor. Federația de la Moscova ia în calcul, conform The Guardian, o măsură extremă. Vrea să răscumpere contractele tuturor fotbaliștilor de top care joacă la națională, să transforme selecționata Rusiei într-o echipă de club și să o înscrie în campionatul intern.

Lipsa omogenității este, în opinia secretarului general al federației ruse de fotbal, principalul motiv pentru care naționala estică nu mai performează la nivel înalt iar o variantă prin care cei mai buni fotbaliști ar juca împreună tot timpul ar putea anula avantajul contracandidaților.

Efortul financiar s-ar cifra undeva în jurul a 200 de milioane de euro doar pentru achiziția jucătorilor și punem cazul ipotetic în care cluburile care îi dețin ar fi de acord să-i vândă la cota actuală de piață.

Beneficiul este însă cu două tăișuri. O supernațională cu multe jocuri la activ este, cu siguranță, mai omogenă. Contează însă și calitatea acestor meciuri, iar un sezon de premier league în Rusia nu este neapărat cea mai edificatoare experiență din cariera unor jucători de top.

Sigur, până și oficialii ruși recunosc că punerea în practică a unei asemenea idei conține un procent uriaș de utopie iar șansele ca un astfel de proiect să existe în realitate la o națională mare sunt destul de scăzute. Din această utopie ne alegem însă cu un semnal de alarmă pe care ar trebui să-l interpretăm cât mai lucid cu putință. Soluția avansată de ruși este disperată și arată că nivelul fotbalului de națională și interesul practic al fotbaliștilor pentru jocul sub propriul drapel au scăzut dramatic în ultima vreme iar viitorul se conturează pe principii darwiniene simple: adaptare sau dispariție!