Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei

Nu e pe lista vreunui top cu derbyuri de soi. Nimeni nu pune la bookmark un astfel de meci. Și nici măcar nu prea se joacă des. În Serie A, Modena și Bologna s-au întâlnit, ultima dată, prin 2004. S-a încheiat, ca la italieni, egal!

Tot cu scor egal pare că s-a terminat și povestea pe care urmează să o citiți. Miroase a remiză cu goluri puține însă își trimite rădăcinile aproape un mileniu în trecutul istoric. Pe vremea aceea Modena era a ghibelinilor, acei italieni confuzi care susțineau primatul lui Frederick Barbarossa, sfântul împărat roman, rege al Germaniei și dornic să-l treacă pe papă în subordinea sa, chiar dacă acesta din urmă îl încoronase. Și pentru că îl încoronase, ziceau guelfii, papa deține primatul asupra lui Frederick și nu invers. Iar Bolognia era plină de astfel de guelfi!

Să tot fi fost 1154  pe când Frederick a zis să facă trebușoara de care povesteam și, incidental, să schimbe cursul unei istorii care va ajunge până la noi. A invadat Italia, care, după cum spuneam, nu era un stat coagulat ci o colecție de orașe cetăți cu influențe și interese dintre cele mai diverse. A câștigat și a pierdut orașe mai ceva ca o băbuță care joacă la păcănelele din Las Vegas. A negociat intens cu papa chiar dacă, în cele din urmă, a rămas tot cum era stabilit. Și unul și celălalt se considerau, de drept, întâiul reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ. O miză prea mare ca să poată exista concesii, un titlu care nu lăsa loc de vice-reprezentant sau al doilea cel mai iubit dintre pământeni. Așa că derulăm istoria vreo 20 de ani și dăm de bătălia de la 1176, în care cei din Modena trăgeau pentru împărat iar cei din Bologna luptau pentru papă. Meciul de atunci s-a încheiat, ca și cel din 2004, cu un fel de remiză. Papa a marcat golul care l-a trimis pe Frederick acasă la el, în Germania, însă acesta din urmă a lăsat lucrurile atât de încâlcite în peninsulă încât a fost nevoie de secole ca să se limpezească apele.

Spre exemplu granițele! Unele rămăseseră stabilite prin ordinul papei, altele, cele mai dinspre nord, fuseseră desenate de mâna împăratului. Favoriții unuia sau ai celuilalt se jucau acum cu guma de șters a influențelor, o gumă extrem de scumpă și destul de greu de achiziționat. Așa că, după încă o sută și ceva de ani de gândire, Modena și Bolognia și-au zis că tot cu sabia e mai bine să-mpartă dreptatea. Suntem deja în 1296, moment în care Bologna a păcălit linia de fundași ai Modenei cu un joc la offside diplomatic extrem de reușit și a capturat ceva orășele adverse precum Bazzano sau Savigno. Fundașii adverși s-au repliat și le-au recucerit la rândul lor, spectatorii deja nu mai știau cu cine să țină, cu papa sau cu împăratul, evident, deja alt papă și alt împărat, dar asta nu părea să le dea, în vreun fel, de gândit! Erau suficient de ocupați să se toace mărunt unii pe ceilalți.

Prin 1309, căpitanul de echipă al Modenei, un oarecare Rinaldo “Passerino” Bonacolsi, a pus pressingul pe adversari și le-a mai ciugulit din teritorii. Bolognesii s-au înfuriat și au cerut sprijin de la comisia centrală a arbitrilor iar Papa i-a dat cu suspendare lui Bonacolsi, pe care l-a denumit adversar al bisericii, acum și în vecii vecilor, amin! Ceea ce nu a părut să-l deranjeze prea tare pe omul nostru. S-a supărat mai mult pe faptul că Suveranul Pontif a pus la bătaie și niște arme mai puțin fair-play. Papa a decis să ofere indulgențe celor care îl vor faulta decisiv pe Bonacolsi. Practic, dacă erai un mare păcătos și te simțeai cu musca pe căciulă, era suficient să cucerești un mic fief din averea sus-numitului iar papa te scăpa de păcate!

Ceea ce ne teleportează către anul 1325, când un Bonacolsi mai bătrân își lingea rănile după pagubele pe care i le făcuseră inamicii, revizuia tactica de joc și dădea drumul la un contraatac fulger pe stânga încheiat cu o captură de soi, castelul Monteveglio, aflat la doar douăzeci de kilometri de linia porții adverse, adică de Bologna. Ocazie cu care vârful împins al modenezilor a făcut un mic raid chiar prin capitala oponenților și a furat fără să fie observat o găleată de stejar. Găleata de stejar pe care am menționat-o și în titlu, adică! De ce e atât de importantă o găleată de stejar pe vremea în care industria forestieră încă nu chelise toți munții și toate dealurile?!? Simplu: era o găleată de stejar plină cu obiecte de preț pe care cei din Bologna le furaseră de pe proprietățile Modenei iar acum cei din Modena o luau în posesie, practic recuperând pe bună dreptate conținutul însă, tehnic vorbind, furând găleata, pentru că ea aparținea unei fântâni de lângă poarta San Felice din Bologna! Complicat, nu?!?

Dar stați așa că se complică și mai mult de aici încolo! Meciul intră în prelungiri iar bătăliile pe micile găinării și pe câte o palmă de pământ trec în plan secund. Din cauza găleții, pe care cei din Modena refuză să o înapoieze, Bologna declară război. Până acum fusese joacă de posesie, de conservare a rezultatului. De acum se joacă pe regula morții subite!

Pe 15 noiembrie 1325 începe oficial Războiul pe Găleata de Stejar. Malatestino dell Occhio, lordul din Rimini, se pune în fruntea forțelor bologneze și atacă Monteveglio, vă amintiți, castelul pe care îl ocupaseră ceva mai înainte cei din Modena! Bonacolsi îi iese înainte. Avea alături de el fundașii proprii și ceva rezerve de nădejde de prin Mantua și Ferara dar și ceva extreme cu viteză în ei trimiși chiar de sfântul împărat german. Îl avea chiar și pe Cangrande della Scali, numărul 10 din Verona, dar mult mai bine cunoscut ca patron și sponsor al lui Dante. Știți voi, poetul. Acesta din urmă nu a luat parte la război. Era ocupat un pic să scrie o chestie pe care noi, aștia de acum, o știm drept Divina Comedia. Eh, prima repriză îi aparține lui Bonacolsi și aliaților săi dar Papa decide că așa nu se mai poate! Se pune în fruntea unei armate de vreo 35.000 de soldați, probabil suspendând prin ordonanță de urgență regula care zice că, pe teren, se joacă 11 contra 11. Și probabil că a făcut bine pentru că nici adversarii nu respectau numărul ăsta. Strânseseră și ei vreo 9.000 de băieți gata de luptă. Și chiar aceștia din urmă au decis să dea lovitura de start a partidei sângeroase. Au cucerit castelele din Crespellano, Zola, Samoggia, Anzola, și Castelfranco, au capturat vreo 26 dintre nobilii papei și au numărat apoi morții. Vreo 3.000, în total. Morți care, a zis papa, nu ar fi trebuit să moară, descoperind că există și tactica aia de îi zice s-o dai la pace cu adversarul. Așa că în anul imediat următor, în 1326, cele două tabere au semnat că rămâne cum stabiliseră mai devreme, adică remiză.

Găleata de stejar cu pricina le stătea însă pe inimă și unora și celorlalți. Așa că s-au mai bătut pe ea încă vreo 200 de ani. Abia prin 1529 Modena și Bologna au fost obligate să lase deoparte meciul direct. În campionat tocmai ce se înscrisese Charles I al Spaniei, și el sfânt împărat roman, și el, ca Frederick cel din urmă cu secole, avid să ia titlul de golgeter nu doar la el acasă, în Spania, ci și în Italia. Invazia lui Charles a dus la o uniune de conveniență între Modena și Bologna iar găleata de stejar a rămas în palatul comunal din Modena, acolo unde o puteți admira și în prezent.

Asta dacă nu cumva, vreunui locuitor din Bolognia nu îi trece prin cap să fluiere din nou startul meciului!