- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Trădătorii (III): Vladimir Beara
Fotbalul anilor 50 înfierbânta şi Europa Estică. Lipsiţi de libertăţile capitalismului şi cu puţine bucurii reale, bărbaţii cortinei de fier se refugiau în fotbal. O duminică dimineaţă pe stadion era de preferat oricărui program ideologic difuzat cu obstinaţie în fiecare dintre ţările aflate în zona de influenţă sovietică. Conglomeratul sârbo-croato-muntenegrean al Iugoslaviei a pus în evidenţă competiţia acerbă în sport şi a marcat cu duritate orice tentativă de transfer între rivale.
În 1963 Lev Iaşin a fost Jucătorul Anului în Europa. „Vladimir Beara este cel mai bun portar, nu eu” a declarat plin de modestie goalkeeperul rus. Povestea lui Beara, a început cu 16 ani înaintea acestei declaraţii. Tânărul croat Vladimir a debutat în fotbal la el acasă, la Hajduk Split. Cel mai mare oraş al Dalmaţiei mustea de patriotism local, asta dincolo de scrâşnetul dinţilor într-o republică federală în care Serbia şi Belgradul erau vioara întâi. Beara a jucat 136 de meciuri în cele 8 sezoane petrecute la Hajduk, după care şi-a pus lumea în cap cu o alegere pe care nici azi, la 82 de ani, nu o explică pe de-a’ntregul.
În 1955, Vladimir Beara şi-a făcut bagajele şi a aterizat în curtea rivalei Steaua Roşie Belgrad. Poreclit „balerinul cu mîini de oţel” pentru intervenţiile graţioase dar ferme, Beara a fost hulit de toţi cei care i-au fost alături în anii croaţi. Dincolo de aranjamentele şi obligaţiile politice, pe care au dat vina cei care încă îşi doreau să îl respecte, Beara a fost bănuit că a plecat la duşmani de dragul iubitei sale, o sârboaică focoasă. A luat patru titluri şi cu Steaua Roşie, asta după ce bifase trei campionate câştigate în tricoul lui Hajduk.
5 februarie 1958. Beara a fost pe teren în Steaua Roşie – Manchester United 3-3 în Cupa Campionilor Europeni, ultimul meci al englezilor înaintea dezastrului aerian de la Munchen (avionul cu celebra echipă la bord s-a prăbuşit iar 23 din cei 44 de pasageri au murit. A fost punctul terminus pentru o generaţie de legendă a lui Manchester, poreclită „Busby Babes„)
Beara şi-a încheiat cariera în paradisul estic, Germania Democrată, după trei sezoane la Alemannia Aachen şi unul la Viktoria Koln. La naţională a prins 59 de selecţii şi are în palmares un argint olimpic obţinut în 1952. A jucat la trei mondiale: Brazilia 1950 (grupe), Elveţia 1954 (sferturi) şi Suedia 1958 (sferturi).
Interesantă este propria relatare legată de antrenamentele pe care le făcea în primii ani cu unchiul său: „Barba Luka mă trimitea în poartă şi exersam împreună un procedeu destul de simplu, dar eficient. Îmi arunca o minge de dimensiuni mici, cât una de baseball şi eu trebuia să o prind. După aşa ceva, să prinzi o minge cât cea de fotbal părea floare la ureche.”
Vladimir Beara despre fotbalul din epoca romantică, al cărei ultim exponent se consideră: „Pe vremea mea încă mai existau suficiente driblinguri frumoase şi goluri estetice. Tactica nu devorase încă fotbalul. Stilul Cupei Mondiale din 1962 şi apoi felul în care Anglia a câştigat mondialele din 1966 au adus noua veste în fotbal: mingea nu mai era cel mai important lucru din joc!”
Definiţia portarului în opinia lui Beara: „Un portar bun şi pe vremea mea şi acum trebuie să aibă două ingrediente obligatorii: curaj şi încredere în sine!”
Un banc iugoslav care circula în acea perioadă: Un băieţel vine la Tito (dictatorul iugoslav) şi îl roagă să îi dea un autograf. Tito semnează. Băieţelul mai scoate o hârtie şi mai cere un autograf. Tito semnează şi îl întreabă pe copil: „La ce îţi trebuie două autografe?” Băieţelul răspunde: „Am un prieten care e de acord să îmi dea un autograf al lui Beara pentru două de-ale tale!”
*declaraţiile lui Vladimir Beara au apărut într-un interviu mai vechi, necitat de sursă: articolul lui Johnatan Wilson pentru The Guardian.
0 comentarii