- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Omul care a murit de două ori. Povestea lui Moacir Barbosa
Moacir Barbosa era un fel de Iker Casillas al vremurilor sale. Cel mai bun portar din anii 40 ai secolului trecut era iubit şi preţuit de brazilienii săi.
Moacir apăra cu mâinile goale. A refuzat mânuşile pentru că simţea mai bine mingea fără accesorii.
În 1950 avea deja 4 campionate Cariocas la activ (avea să mai cucerească alte două) şi era portarul titular de la naţională înaintea mondialelor jucate chiar pe teren propriu.
Şi apoi a venit El Maracanazo. Meciul meciurilor, partida care a făcut celebrul stadion brazilian să amuţească.
16 iulie 1950, Maracana, Rio de Janeiro. Meciul dintre cele două “finaliste” începuse, dar se cunoştea deja câştigătoarea. Sau cel puţin cotidianul O Mundo ştia. Apărut chiar în ziua partidei, ziarul proclamase deja campioana mondială şi îi felicita pe Zizinho, Ademir şi compania. Titlul nu lasă loc de interpretări: “Ei sunt campionii mondiali!” deasupra unei poze cu naţionala Braziliei.
Angelo Mendes de Moraes, prefectul districtului federal Rio şi fost militar de carieră i-a întâmpinat pe cei 200.000 de fani sosiţi pe Maracana cu un salut mai puţin obişnuit: “Brazilia, campioană mondială! Suntem câştigători, vă felicit!”
Ce a urmat? Probabil cea mai mare tragedie din istoria contemporană a Braziliei, aşa cum a fost numită de Roberto daMatta, antropolog şi sociolog celebru în acea vreme. Uruguay a câştigat cu 2-1 şi a bifat al doilea titlu mondial din istoria unei naţiuni cu doar vreo 3-4 milioane de locuitori. A fost un şoc resimţit pe loc de întreg stadionul şi apoi de o întreagă naţiune.
Tăcerea de pe Maracana era morbidă, uneori extrem de greu de îndurat, declara după meci Jules Rimet, părintele Mondialelor.
Fiecare naţiune are propriile ei tragedii. A noastră, comparabilă cu Hiroşima, a fost înfrângerea cu Uruguay din 1950, spunea şi Nelson Rodrigues, scriitor brazilian şi suporter înfocat al naţionalei Cariocas. (El Maracanazo)
Tragedia fotbalistică avea nevoie de un vinovat iar acesta a fost Moacir Barbosa, portarul, acuzat pe nedrept că a încasat al doilea gol al uruguayenilor. Din acel moment goalkeeperul a devenit persona non grata între ai săi.
În săptămânile care au urmat finalei casa lui Moacir a fost luată cu asediu. Portarul şi soţia sa au fugit ca hoţii, în miez de noapte şi au părăsit pe ascuns statul Rio. În trenul anonim care-i purta spre departe auzeau oameni care îşi scurgeau amarul în discuţii de ţigară: „Dacă-l prind pe creolul ăla îl omor!” Acesta era doar începutul.
În 1963 s-a retras din activitatea sportivă şi a primit un cadou morbid. I-a fost înmânată o bucată din bara porţii în care încasase golul cu pricina. A lăsat ochii în jos şi a primit darul otrăvit. A luat bara acasă şi i-a dat foc. Destinul său a continuat însă să fie legat de stadionul emblemă al brazilienilor. A lucrat acolo încă 20 de ani ca administrator înainte să se pensioneze definitiv.
În 1993, la 43 de ani distanţă de finala mondialului cu ghinion, însuşi preşedinte federaţiei braziliene, Ricardo Teixeira, s-a implicat activ şi i-a interzis personal lui Barbosa să comenteze un meci al naţionalei. Când fostele glorii ale naţionalei au vizitat cantonamentul cariocas, Barbosa a fost oprit la poartă şi întors din drum. N-avea ce căuta acolo, era muşcat de gura murdară a vampirului trădării iar spaţiul sacru de antrenament îl respingea cu repulsie.
Naţionala nu l-a exclus doar pe Barbosa ci pe toţi portarii creoli. Castilho, Gilmar, Felix, Leão, Valdir Perez, Carlos, Taffarel sau Marcos au fost toţi albi. Următorul goalkeeper de culoare care a apărat buturile Braziliei a fost Dida, la 45 de ani distanţă de El Maracanazo.
Cât despre Moacir Barbosa, portarul a murit sărac lipit la aproape 80 de ani. Chiar înainte să treacă în lumea cealaltă a dat un ultim interviu.
În Brazilia pedeapsa maximă de închisoare este de 30 de ani. Puşcăria mea durează de cinci decenii. Plătesc pentru o faptă de care nu sunt singur responsabil. Oamenii uită că la mondialele din 74 şi 78 am suferit umilinţe incomparabil mai mari dar ei preferă în continuare să vorbească despre 1950. (Barbosa)
Pe 7 aprilie 2000, medicul din Praia Grande a pronunţat decesul iar cauza morţii lui Moacir, atacul de cord, a fost consemnată oficial în certificat. Portarul era însă mort pentru ai lui încă de pe 16 iulie 1950, ucis violent de golul uruguayanului Alcides Ghiggia.
0 comentarii