Don't Miss

El Maracanazo

By on 19 mai 2012, 16:16

Foto: coronadosdefutbol.com

“Scoţia – Campioană Mondială 1978″ a fost seria de timbre aniversare pe care poşta regală le tipărise deja înaintea turneului final (v-am spus povestea AICI). Bineînţeles, scoţienii nu au câştigat nimic, ba chiar au părăsit competiţia încă din faza grupelor. Un moment similar de euforie a cuprins şi Brazilia. Se întâmpla în 1950, iar evenimentul poartă numele de El Maracanazo.

Al patrulea mondial din istorie a fost găzduit chiar de brazilieni. A fost unul un pic mai special. În loc de faze eliminatorii şi de un ultim act clasic, turneul s-a jucat după sistemul grupelor iar locului întâi din seria finală îi revenea trofeul. Suspansul a rezistat însă până la ultima partidă. Brazilia întâlnea pe Uruguay, iar gazdele aveau nevoie doar de un egal ca să câştige cupa mondială.

16 iulie 1950, Maracana, Rio de Janeiro. Meciul dintre cele două „finaliste” începuse, dar se cunoştea deja câştigătoarea. Sau cel puţin cotidianul  O Mundo ştia. Apărut chiar în ziua partidei, ziarul proclamase deja campioana mondială şi îi felicita pe Zizinho, Ademir şi compania. Titlul nu lasă loc de interpretări: „Ei sunt campionii mondiali!” deasupra unei poze cu naţionala Braziliei.

Angelo Mendes de Moraes, prefectul districtului federal Rio şi fost militar de carieră i-a întâmpinat pe cei 200.000 de fani sosiţi pe Maracana cu un salut mai puţin obişnuit: „Brazilia, campioană mondială! Suntem câştigători, vă felicit!”

Ce a urmat? Probabil cea mai mare tragedie din istoria contemporană a Braziliei, aşa cum a fost numită de Roberto daMatta, antropolog şi sociolog celebru în acea vreme. Uruguay a câştigat cu 2-1 şi a bifat al doilea titlu mondial din istoria unei naţiuni cu doar vreo 3-4 milioane de locuitori. A fost un şoc resimţit pe loc de întreg stadionul şi apoi de o întreagă naţiune.

Tăcerea de pe Maracana era morbidă, uneori extrem de greu de îndurat, declara după meci Jules Rimet, părintele Mondialelor.

Fiecare naţiune are propriile ei tragedii. A noastră, comparabilă cu Hiroşima, a fost înfrângerea cu Uruguay din 1950, spunea şi Nelson Rodrigues, scriitor brazilian şi suporter înfocat al naţionalei Cariocas.

Meciul de poveste de acum peste 60 de ani are un nume de alint în Uruguay. El Maracanazo a rămas în amintirea oamenilor şi în istoria fotbalului drept una dintre cele mai mari surprize petrecute pe un teren de fotbal.

Comenteaza cu Facebook!

2 Comments

  1. mihai

    19 mai 2012, 18:00 at 18:00

    ar fi interesant de vazut in statistica daca a mai existat vreo echipa campioana care sa ia bataie cu 5-0 acasa in sezonul in care a luat titlul 😉

  2. gery76

    20 mai 2012, 04:18 at 04:18

    Acest meci a fost o lectie de fotbal al unei natiuni,de 10 ori mai numeroasa decat suporterii de pe Maracana,adica Uruguay,o natiune care chiar daca uneori a mai pacalit fotbalul ,ca abordare in ’70[ ultradefensiv si au ajund in primele4 ] si ’86[ un fotbal mai dur cred ca n-a fost vreodata la nivel inalt!
    -Acelasi ANTIFOTBAL ,l-a practicat si Chelsea ,cea mai urata castigatoare de CH.League din istorie ,formatia care in 300 de minute[ semi+finala] ,n-a jucat macar 10 minute de fotbal adevarat,depasind cele mai frumoase practicante de fotbal ofensiv din Europa -Bayern Munchen si Barcelona.
    -La noi in Oltenia se spunea ca Dumnezeul fotbalului ,nu poate fi Tiganos,in seara asta s-a dovedit ca este!

Comenteaza