Don't Miss

Medaliile lui Nobby Stiles

By on 13 mai 2011, 13:05

Foto: dailymail.co.uk

 

A jucat 11 ani pentru Manchester United, acolo unde a câştigat două titluri, o Cupă a Angliei şi o Cupă a Campionilor Europeni. Cel mai de preţ trofeu a venit cu naţionala Angliei. În 1966, Nobby Stiles şi ceilalţi băieţi fantastici ai lui Alf Ramsey au câştigat titlul mondial. La 67 de ani şi după un atac de cord, fostul mijlocaş de fier al diavolilor roşii a decis să îşi scoată la licitaţie colecţia de trofee şi medalii.

Medalia de campion mondial al lui Nobby Stiles

Foto: dailymail.co.uk

În timp ce Manchester United îi cumpăra medalia de campion, Nobby Stiles era în oraş cu soţia şi proba pantofi. E prea agitat să ia parte la licitaţie a anunţat unul dintre fii săi.

United a plătit 188.000 de lire sterline pentru medalia din 1966, care poate fi acum admirată în muzeul clubului. Tot la licitaţia din Edinburgh, Nobby Stiles şi-a vândut şi medalia primită pentru câştigarea Cupei Campionilor Europeni (50.000 de lire sterline), tricoul din finala cu Benfica (30.000) plus alte 42 de obiecte în valoare totală de 425.000 de lire sterline. Cele mai importante 10 piese scoase la licitaţie au ajuns în muzeul lui Manchester United.

După retragerea din activitate, Nobby Stiles a lucrat ca antrenor la copii şi juniorii lui United. De la grupele sale de tineret au apărut în fotbalul mare jucători ca David Beckham, Ryan Giggs, Paul Scholes, Nicky Butt, Gary sau Phil Neville.

Din 1993 a decis să renunţe definitiv la fotbal.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort