Don't Miss

Ritualurile care te omoară. Povestea fotbaliştilor care înoată cu crocodilii

By on 2 august 2013, 13:45


Sacrificiile umane au existat din cele mai vechi timpuri. Se spunea că îmbunează spiritele superioare, zeii momentului, că aduc prosperitatea şi gonesc relele.

Aztecii perfecţionaseră arta cu pricina dar au ajuns să descopere paradoxul. Cu peste 20.000 de suflete sacrificate anual în vârful piramidelor şi cu spaniolii în cârcă au dispărut de pe faţa pământului în loc să-l stăpânească.

Favorurile divine obţinute prin intermediul luptei mitice dintre Huitzilopochtli şi sora sa, Coyolxauqui, care era reprezentată pe pământ prin extragerea inimii victimei legată de piatra rituală, consumarea ei şi mânjirea pereţilor templului cu sângele rezultat, s-au perpetuat prin toate civilizaţiile şi există, sub o formă sau alta, chiar şi în ziua de azi.

Zimbabwe, 2008.

Întregul lot al celor de la Midlands Portland Cement, echipă din liga a doua, a dorit să intre în noul sezon cât mai curaţi spiritual. Tradiţia spunea că sufletul dar şi corpul trebuie spălate în Zambezi printr-o traversare ritualică a râului. Locul ales avea curenţi puternici iar apele erau infestate cu crocodili şi hipopotami dar practica „juju” nu admitea excepţii.

Cei 16 jucători au intrat în apă dar de ieşit au făcut-o doar 15. Şeful poliţiei locale, Peter Rodzi, a declarat că tradiţia mortală este ţinută cu sfinţenie de localnicii din zonă indiferent de avertismentele oficialităţilor iar fotbaliştii din Midlands au devenit doar un exemplu mediatizat al fenomenului.

Trupul fotbalistului nu a fost descoperit niciodată. Se crede că ar fi fost atacat de un crocodil sau că vârtejurile şi curenţii puternici l-au tras la fund şi l-ar fi înecat.

Înfrângerea care a urmat cu cei din Sao Paolo (meci încheiat înaintea timpului regulamentar de joc din cauza protestelor) nu i-a făcut să înţeleagă pe cei din Midlands că sacrificiul accidental şi ritualul prin care au trecut n-a avut efect. Ba dimpotrivă. Credinţele africane, spune Farayi Mungazi, fost comentator de fotbal pentru BBC, sunt adânc înfipte în sufletele localnicilor. Am auzit şi am fost martorul multor întâmplări înfiorătoare despre care nu aţi crede că mai pot exista în secolul XXI, însă aici, pe continent, progresul nu a luminat încă minţile oamenilor.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort