Dopaţii se roagă să fie descoperiţi dar n-are cine să o facă

Foto: nytimes.com

Ultima informaţie legată de Lance Armstrong este următoarea: USADA, agenţia anti-doping care l-a demascat, vrea ca fostul ciclist să recunoască nu doar substanţele interzise pe care le-a folosit în timpul celor şapte tururi ale Franţei pe care le-a câştigat. Testele indică şi un doping ulterior pe care texanul l-ar fi folosit şi la revenirea în activitate (2009/11).

De ce? Pentru că perioada aceasta încă nu e prescrisă iar Lance ar merge la puşcărie.

Ca să-l înfunde definitiv, USADA a cerut tuturor foştilor coechipieri ai lui Armstrong să vină şi să depună mărturie. Chiar dacă şi ei s-au dopat cot la cot cu texanul, agenţia anti-doping le-a promis imunitate deplină. Orice spun îl va afecta strict pe Armstrong şi nu pe ei!

Deja procesul de crucificare (meritată sau nu) al texanului este în plin fuleu. Să ne gândim totuşi şi la cuvintele lui Oscar Pereiro Sio, câştigător de Le Tour la rândul său (şi considerat de mulţi unul dintre puţinii ciclişti care n-au folosit niciodată substanţe interzise):

Nu vreau să apăr ciclismul și să arunc cu rahat în alte sporturi. Vreau măcar ca voi (presa) să recunoașteți niște lucruri atunci când le vedeți și să tratați cu aceeași măsură și celelalte discipline sportive. (Pereiro Sio)

De ce să ne gândim? Păi, din cauza exemplului de mai jos:

Djokovic şi Murray au luat împreună pentru câştigarea Australian Open, respectiv pentru prezenţa în finala competiţiei, aproximativ 2,3 milioane de euro. Bugetul agenţiei anti-doping care monitorizează tenisul este de 1,4 milioane pe an. În 2011, doar 3% dintre tenismani au fost testaţi cu un banal control de sânge. În ciclismul aceluiaşi an, procentul a ajuns la 40% şi aici vorbim de toate competiţiile. Dacă ne raportăm la turneele de mare şlem, respectiv la cursele gen Le Tour, Il Giro, La Vuelta din ciclism, procentele arată astfel: 2% versus 60%.

Dacă mai luăm în calcul că testele din tenis se petrec doar în timpul concursurilor (atunci când sportivii sunt pregătiţi deja să fie testaţi) şi niciodată la antrenamente, deja ne putem face o imagine complet diferită despre ceea ce presupune imaginea succesului într-un sport pe care controalele nu-l atinge nici măcar cu vârful degetului.

Încă o comparaţie care ne dezvăluie dimensiunile acestei prăpăstii: premiile totale din tenis ajung la 300 de milioane de euro, lucrările de montare şi întreţinere a sistemelor video Hawk Eye costă cam 50.000 de euro pe an pentru fiecare teren în parte. Suma medie alocată pentru testele anti-doping/turneu variază de la 100 de euro la 3-4.000 de euro.