50 de ani de doping în fotbal (VIII): Breitner vs Berti Vogts

Nemţii au dictat ritmul în doping mai bine de patru decenii. Au început cu substanţele testate pe soldaţi în al Doilea Război Mondial (poveste aici), apoi s-au rafinat cu ceva transfer de sânge proaspăt în chiar venele lui Beckenbauer (poveste aici), l-au poreclit pe Matthaus „farmacia ambulantă” pentru că fosta legendă împărţea substanţe interzise şi în stânga şi în dreapta (povestea aici).

Ajuns în anii 80, dopingul german era normă. Nu o spune oricine ci chiar un alt mare fotbalist al nemţilor, Paul Breitner. Campion european şi mondial cu RFG, fostul partener din defensivă al lui Bert Vogts s-a certat la bătrâneţe cu fostul său prieten iar cu această ocazie a mai ridicat un pic capacul de pe un secret ştiut de mulţi dar tratat cu discreţie către mass media.

Oricine neagă evidenţa este ipocrit. Toată lumea ştia despre asta, toată lumea vorbea despre asta. În Bundesliga era subiectul la modă mai ales când venea un proaspăt transferat care era chestionat de coechipieri în privinţa pilulelor pe care le lua la fosta sa echipă. (Paul Breitner)

Bernd Schuster a nuanţat poziţia lui Breitner dar nu a mers până acolo încât să nege fenomenul, cazul lui Vogts.

Toţi luam câte ceva dar nu exista concepţia că ne dopăm sau că facem ceva interzis în acel moment. Medicul echipei ne dădea diferite pastile, uneori chiar şi în dimineţile meciurilor dacă nu ne simţeam prea vioi. Nu era doping în sensul acceptat acum. (Bernd Schuster)