Istoria fotbalului românesc (III): Bătăi pe teren, desfiinţări de echipă, fuziuni

Foto: gsp.ro

1945-1946 ar trebui să contureze o imagine total atipică într-un fotbal care abia se aşeza pe oasele unei lumi frânte de război. În schimb, întâmplările vremii seamănă surprinzător de mult cu realitatea prezentului.

Conducători care fug cu banii după vreo performanţă oarecare, jucători care se bat pe teren şi apoi aşteaptă cuminţi decizia comisiilor, echipe cu tradiţie care îşi împărţeau fotbaliştii şi continuau în direcţii diferite, toate se întâmplă acum la fel cum se întâmplau şi la mijlocul secolului trecut.

La 3 iunie 1945, ziarul „Gazeta Sporturilor” a publicat informaţia că echipele Maccabi şi Sportul Studenţesc au fost suspendate pentru două luni (ulterior pedeapsa a fost redusă la 30 de zile) pentru o„bătăie în toată regula”, cu ocazia meciului lor de pe arena Venus. Sportul Studenţesc îşi va suporta pedeapsa, dar clubul evreilor din Bucureşti se va transforma în Ciocanul (după numele stadionului din Calea Dudeşti). După suspendare, Sportul Studenţesc s-a împărţit în două grupări: Universitatea, avându-l preşedinte pe cpt. Caracaş, iar pe post de „factotum” pe secretarul Facultăţii de Medicină, pe lângă care se formase echipa, Cucoaneş, şi Sparta. O parte a jucătorilor şi cu „celebrul” Titi Ursache, conducătorul tradiţional al Sportului Studenţesc, au format o echipă de cartier, Sparta Bucureşti.

Campionatul din 45-46 a fost amânat după ce federaţia a primit feedback negativ din ţară. Asociaţiile sportive nu erau încă pregătite iar resursele lipseau cu desăvârşire. Între timp, la federaţie a fost instalată o nouă comisie de conducere cu Alexandru Reuss în frunte iar lucrurile au început să se mişte. Naţionala de fotbal a dat tonul.

Dintre lucrurile făcute de Reuss în timpul mandatului său reţinem reluarea relaţiilor cu Ungaria, fapt concretizat în desfăşurarea primului meci internaţional postbelic, la 30 septembrie1 945, Ungaria – România 7-2, angajarea a patru antrenori maghiari la echipe din România (Müller, la„U”Cluj, Balacisz, la Sindicatul Metolo-Chimic, Márkos, la
CFR Bucureşti, Adám, la Sindicatul Arte Grafice, stabilirea unor antrenori federali: Cârjan, Guttmann (viitoarea legendă de pe banca lui Benfica Lisabona) şi Márky (Bucureşti), Albu, care-l înlocuia pe Szallai, de care se dispensase ITA (Arad), Bürger (Timişoara), Nicolae Munteanu, care-l înlocuia pe Opata,plecat de la Ferar la  ITA şi Müller (Cluj) pentru cele patru centre de pregătire, unde s-au organizat şi şcoli de antrenori.

Reuss a încercat să impulsioneze şi întrecerea internă însă intenţia sa a rămas la stadiul de proiect.

Cea mai importantă decizie (neîmplinită, însă) a mandatului lui Reuss a fost cea referitoare la reluarea campionatului naţional de fotbal la 31 martie 1946, cu două serii, „roşie” şi  „albă”, după sistemul sovietic: primăvară-toamnă. „Gazeta Sporturilor“ din 23 şi 24 martie 1946 publica chiar şi programul celor două serii ale noului campionat, dar… vineri 29 martie 1946 acelaşi ziar cuprindea ştirea „Înapoi la Cupa Victoriei. Reluarea campionatului amânată până la toamnă”.

Citatele sunt preluate din “Istoria Fotbalului Românesc, vol II”, o carte de Mircea Angelescu şi Dan Ov. Cristea pe care o recomand cu căldură tuturor celor care doresc să parcurgă la pas drumul fotbalului de la origini şi până la prezent.