Unde începe şi unde se termină relaţia dintre club şi suporteri. O poveste despre multa ipocrizie

Fotbalul nu se joacă de dragul fotbalului. Nimic în lume nu funcţionează în sine. Suntem oameni iar ceea ce facem se adresează celorlalţi. Când uităm asta, ne pregătim de un final iminent.

Închipuiţi-vă o galerie de artă cu cele mai frumoase picturi posibile dar la care nu vine nimeni. Doar tablouri nepreţuiţe, agăţate pe pereţii sălilor pustii şi goale. Valoarea intrinsecă a unei cârpe pe care un pictor s-au altul şi-a scuipat vopseaua este zero absolut. Valoarea adevărată vine din aprecierea celorlalţi. Din cât de mult o plac şi cât de mulţi o plac.

Fără cei care privesc, cei care fac nu există.

Vă povesteam mai demult despre ipocrizia celor de la Manchester United care vor să-şi tuneze stadionul în aşa fel încât adevărata galerie, cea care cântă şi strigă pentru culori, să poată fi auzită mai bine. Pentru ei problema era de acustică pe Old Trafford şi nu de fotolii ocupate ca la teatru de spectatori neimplicaţi emoţional. De baştanii vremurilor noastre care găsesc de cuviinţă că e „cool” să vii la meci. Care mai degrabă se îneacă cu o ciosvârtă din meniul vip decât cu lacrimile de după vreo înfrângere (povestea, pe larg, este aici).

Nu ne-am fi închipuit că nemţii pot avea probleme similare şi cu atât mai puţin că acestea afectează din ce în ce mai evident recenta laureată din Ligă, Bayern Munchen. Pe Allianz Arena este scandal mocnit de şase ani. Acum se văd şi flăcările.

Concret: un grup de suporteri (printre care facţiunea Club Nr.12) se războieşte cu preşedintele Uli Hoeness (recent pus sub acuzare pentru fraudă fiscală) pe tema atmosferei din stadion. Fanii îi acuză pe conducători că se îndepărtează de spiritul tribunei şi că preferă portofelul gros al celor care descoperă şi în Bayern o modă la care merita sa vii ca la teatru. Conducerea le transmite reacţionarilor că atmosfera este strict atribuţia lor şi că biletele ieftine pe care le plătesc se datorează pachetelor vip vândute pe sute sau mii de euro celor dispuşi să plătească să stea în faţă.

Conflictul a ajuns la apogeu în mai 2013, atunci când clubul a fost amendat cu 150.000 de euro pentru fumigenele aprinse de fani în peluze, fani cărora, ulterior, le-au fost retrase abonamentele la meciurile din cupele europene. Locurile goale au fost vândute la liber. Suporterii au replicat la rândul lor. Au returnat abonamentele pentru meciurile de acasă şi susţin echipa doar în deplasări. Deocamdată numărul lor ajunge la 300 dar lasă să se vadă o problemă mult mai adâncă, similară cu cea de la United.

Sigur, cele 300 de locuri libere pot fi acoperite cu uşurinţă la un club de talia campioanei din Bundesliga. Poate chiar şi trei sau patru mii se vor vinde ca pâinea caldă. Poate şi zece mii. Oficialii lui Bayern uită însă ceva. În frenezia banilor şi a calculelor reci nu realizează că cei ce pleacă nu sunt deloc egali cu cei care vin.

Nu realizează că pierd fani adevăraţi care au glas şi vână pentru echipa lor şi că umplu peluza cu manechine de plastic. Dacă vor insista pe drumul ăsta vor fi şi ei nevoiţi să tuneze Allianz Arena astfel încât şi cele mai pirpirii dintre voci să pară că zguduie pereţii.