Don't Miss

Un gol, doi autori: foarfeca sincronizată!

By on 24 iulie 2014, 11:00
Foto: Alex Livesey/Getty Images Europe

Centrare la înălţime,  jucătorul pluteşte în aer cu spatele la poartă, picioarele zboară apoi rapid într-o mişcare de forfecare şi mingea ajunge în plasă! O definiţie mulţumitoare pentru unul dintre cele mai grele dar de efect moduri de a înscrie. Foarfeca pe spate este extrem de dificil de executat şi nu întotdeauna se întâmplă ca urmarea să fie cea dorită. Ba mai mult, dincolo de ratare, cel care încearcă acest procedeu se poate alege cu o situaţie jenantă de care să râdă tot stadionul, aşa că puţini încearcă şi chiar mai puţini reuşesc. Poate că sună incredibil, dar se poate şi mai mult de-atât. Foarfeca sincron presupune tot ceea ce am descris mai sus, dar cu doi executanţi în loc de unul.

Şansele de reuşită, oricum mici, scad dramatic în cazul în care o fază de acest gen implică doi jucători care vor cu orice preţ să înscrie în acelaşi timp prin aceeaşi metodă.

S-a întâmplat în Egipt, acolo unde Ahmed Hassan şi Mido au ratat poarta în duelul dintre Zamalek şi Petrojet. Cu două luni mai înainte, Mushaga Bakenga şi Jonas Svensson de la Rosemborg încercaseră acelaşi lucru în partida cu Viking. Eşec pe linie!

Foarfeca sincron reuşeşte uneori, iar efectul este garantat. Exemplul pozitiv vine din campionatul Argentinei. În 2010, Sebastian Romero şi Marco Perez de la Gimnasia la Plata au înscris un gol de poveste în poarta celor de la Boca Juniors.

Bineînţeles, în mod oficial, doar unul dintre cei doi jucători care plonjează în aer cu picioarele în sus va fi notat ca autor al golului însă frumuseţea execuţiei în duet ar merita ca şi partenerul său să primească măcar o menţiune onorifică!

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort