- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Uimitoarea soluție germană. Bani puțini, mult fotbal
Nemții au fost întotdeauna un pic diferiți. Fie că s-au raliat în spatele lui Hitler, fie că au clădit apoi a opta minune a lumii, un rai pe pământ, însă unul cumpătat, ridicat din ruinele unei țări peste care au trecut puhoaie de tancuri din două direcții.
Nici în fotbal nu procedează altfel decât după propria metodă, una care a prins contur în epoca banului dar care disprețuiește luxul, dezvoltată în momentul de maximă expansiune dar făcută cu creier și nu printr-un heirupism de moment.
În clipa în care West Ham anunța că vrea să cumpere Stadionul Olimpic din Londra, să-l dărâme și să-și facă propria arenă (vă închipuiți că un așa plan de strategie a fost pus efectiv pe hârtie de un om cu putere de decizie?), cei de la Union Berlin au făcut apel la fani să dea o mână de ajutor la reabilitarea arenei. Au răspuns prezent 2.500 de suporteri care au prestat împreună 140.000 de ore de muncă. După care tot fanii au decis să cumpere acțiunile stadionului proaspăt aranjat și au adus astfel la bugetul echipei în jur de 5 milioane de euro.
Măsura cumpătării stă însă în altă parte. Union Berlin a decis să amâne construcția unei noi tribune oficiale cu tot cu o zonă vip modernă chiar dacă deținea banii pentru investiție. A procedat așa pentru că nu a vrut să rămână fără lichidități iar lucrările puteau foarte bine să fie demarate cu un an mai târziu în momentul în care finanțele ar fi fost și mai puternice (povestea, pe larg, este aici).
O altă caracteristică pe care nemții au ales să o păstreze atunci când toți au decis să schimbe este „regula lui 50% plus 1”. În ce constă ea? Simplu: fiecare club din Bundesliga este obligat prin lege să fie deținut în proporție majoritară de proprii membri. Nu firme, nu patroni, nu șeci, nu ruși plini de petrol pe turul pantalonilor. Sunt câteva excepții istorice: Bayer Leverkusen, deținut de gigantul farmaceutic Bayer, Wolfsburg, deținut de Volkswagen și Hoffenheim, proprietatea excentricului Dietmar Hopp.
Ce obțin nemții prin această prevedere pe care englezii, francezii sau ceilalți din fotbalul mare o privesc ca pe o ciudățenie de mult moartă și îngropată la ei acasă? Ne explică managerul general de la Borussia Dortmund, Hans-Joachim Watzke:
Dă-le suporterilor impresia că îți sunt clienți și ai pierdut partida! Noi avem simțul proprietății. Fanii vor să simtă că vin la stadion ca acasă. Aici totul are un nume, totul se moștenește. Pe cei de la Liverpool poate că nu-i deranjează să aibă patroni americani dar la noi pur și simplu nu ar funcționa.
Ce spune Watzke sună foarte frumos, mai ales partea în care arată fin cu degetul spre englezi și sistemul lor pervers în care suporterul a devenit un client plătitor la club. Dar oare stă în picioare această teorie? Să rulăm câteva date!
Un abonament în peluza lui Dortmund costă 190 de euro și este valabil pentru cele 17 etape pe care favoriții le joacă acasă. Cât costă un abonament la tribuna 1 de la…Almeria, să zicem? 700 de euro. Peluza se taxează cu 200 în condițiile în care a fost nevoie de o mică șmecherie pentru ca prețul să scadă până la acest nivel (detalii aici)! Cât e cel mai ieftin abonament la Arsenal? 2.000 de lire sterline, de zece ori mai mult ca la Dortmund! La Hull City același abonament ajunge la 485 de lire (detalii aici).
Alte cifre obținute dintr-un studiu independent confirmă cele de mai sus. Bundesliga este printre cele mai ieftine campionate din punctul de vedere al orelor de muncă pe care un om obișnuit trebuie să le presteze la serviciu ca să-și poată permite un bilet la un meci de fotbal. În Germania fotbalul e mai ieftin decât în Mexic, Africa de Sud sau Columbia (detalii aici).
Să fie nemții un fel de creiere luminate ale lumii și nu știm noi? Să nu fi greșit ei niciodată și să ruleze într-un mediu neatins de muritorii de rând încă de la facerea lumii? Ei bine, succesul actual este construit pe eșecul trecutului din care conducătorii de cluburi din Germania au ales să învețe temeinic. În urmă cu 10 ani, Bundesliga mergea pe același drum cu ceilalți. Doar că drumul spre viitor nu trebuie neapărat să fie un fel de vad al turmelor prin care să fii obligat să treci. Pot exista și soluții alternative iar asta este ceea ce au decis să facă băieții blonzi cu ochii albaștri. Prin anii 2000 au inițiat obligativitatea legii de 50+1 de care am vorbit mai sus, au demarat un program serios prin care s-au alocat bani centrelor de copii și juniori, multe dintre ele construite de la zero în acea perioadă. Lucruri care nu dau roade pe loc. A fost nevoie de anul 2012 și de cele 7 echipe nemțești calificate in corpore în primăvara europeană pentru ca ceilalți să ridice din sprâncene și să se întrebe ce se întâmplă pe acolo.
Ne întrebăm și noi dacă vorbele de mai sus sunt susținute de cifre și încercăm un răspuns pertinent. În 2011/12, din cei 525 de jucători care au prins fie și un minut pe teren într-un meci de Bundesliga, peste 60% sunt germani, iar media de vârstă este de 24 de ani. În același sezon, Premier League-ul englez avea 33% localnici. Suficient de elocvent?
De Christian Seifert am vorbit aici. El este omul numărul unu din fotbalul german, ceo-ul din Bundesliga. Omul care a decis să facă ceva ce, în afara Germaniei, este interzis!
Nemții sunt singurii europeni care au păstrat zonele de gradene pe stadioane. Locurile de pe care fanii privesc meciul în picioare. A făcut asta pentru că acele locuri sunt foarte ieftine și pentru că nemții nu sunt englezi să se îmbulzească de nebuni și să dea naștere unor dezastre în genul Hillsborough.
Noi prețuim cultura suporterilor. Aceste zone există și nimănui nu îi trece prin cap să renunțe la ele. Dacă am pune scaune și le-am taxa ca atare am ieși mai în câștig dar nu aceasta este ideea. Vrem ca toată lumea, chiar și cei care nu câștigă așa de mulți bani, să-și permită să vină la meci (Christian Seifert)
Acesta este motivul, în cazul în care cineva se întreba, pentru misterioasa evaporare a 20.000 de locuri de pe Signal Iduna Park, stadionul lui Dortmund. Borussia joacă în Bundesliga cu peste 80.000 de fani în tribune, dar în Champions League nu are voie cu locurile în picioare, așa că poate vinde maximum 65.000 de locuri.
Cum se împacă viziunea germană asupra fotbalului cu noul val de globalizare care traversează lumea vremurilor noastre? Deocamdată, aici este singurul punct slab al nemților. Premier League a încasat în 2010/11 peste 2,5 miliarde de euro, în timp ce Bundesliga abia a atins, în același sezon, 1,6 miliarde. Diferența stă în resursele pe care englezii le colectează de pe piața asiatică și din cea sud și nord americană, mai ales din cauza cosmopolitanismului adoptat de fiecare echipă în parte.
Sigur că ne gândim la dezvoltare. O facem însă în ritmul nostru. Vrem să performăm și să fim competitivi dar în același timp ne dorim să ne păstrăm intacte principalele obiective și anume bilete la meci la prețuri decente și rolul social complex pe care fotbalul îl are aici. (Seifert)
Concret, nemții preferă să nu se arunce la vedete scumpe doar ca să deschidă noi porți de explorare a piețelor în dezvoltare. Nu văd fotbalul doar ca pe o afacere și aleg să evolueze în ritmul pe care și-l dictează singuri. Naționalismul adoptat aici ar fi păgubos dacă nu ar fi dublat atent de muncă serioasă, de planuri cu temelii adânci și de multă, multă răbdare.
În fond, cine altcineva în afara nemților ar fi în stare să investească în masă în proiecte care să-și dovedească fiabilitatea peste 10 ani și nu peste unul singur?!?
0 comentarii