Uimitoarea soluție germană. Bani puțini, mult fotbal

Nemții au fost întotdeauna un pic diferiți. Fie că s-au raliat în spatele lui Hitler, fie că au clădit apoi a opta minune a lumii, un rai pe pământ, însă unul cumpătat, ridicat din ruinele unei țări peste care au trecut puhoaie de tancuri din două direcții.

Nici în fotbal nu procedează altfel decât după propria metodă, una care a prins contur în epoca banului dar care disprețuiește luxul, dezvoltată în momentul de maximă expansiune dar făcută cu creier și nu printr-un heirupism de moment.

În clipa în care West Ham anunța că vrea să cumpere Stadionul Olimpic din Londra, să-l dărâme și să-și facă propria arenă (vă închipuiți că un așa plan de strategie a fost pus efectiv pe hârtie de un om cu putere de decizie?), cei de la Union Berlin au făcut apel la fani să dea o mână de ajutor la reabilitarea arenei. Au răspuns prezent 2.500 de suporteri care au prestat împreună 140.000 de ore de muncă. După care tot fanii au decis să cumpere acțiunile stadionului proaspăt aranjat și au adus astfel la bugetul echipei în jur de 5 milioane de euro.

Măsura cumpătării stă însă în altă parte. Union Berlin a decis să amâne construcția unei noi tribune oficiale cu tot cu o zonă vip modernă chiar dacă deținea banii pentru investiție. A procedat așa pentru că nu a vrut să rămână fără lichidități iar lucrările puteau foarte bine să fie demarate cu un an mai târziu în momentul în care finanțele ar fi fost și mai puternice (povestea, pe larg, este aici).

O altă caracteristică pe care nemții au ales să o păstreze atunci când toți au decis să schimbe este „regula lui 50% plus 1”. În ce constă ea? Simplu: fiecare club din Bundesliga este obligat prin lege să fie deținut în proporție majoritară de proprii membri. Nu firme, nu patroni, nu șeci, nu ruși plini de petrol pe turul pantalonilor. Sunt câteva excepții istorice: Bayer Leverkusen, deținut de gigantul farmaceutic Bayer, Wolfsburg, deținut de Volkswagen și Hoffenheim, proprietatea excentricului  Dietmar Hopp.

Ce obțin nemții prin această prevedere pe care englezii, francezii sau ceilalți din fotbalul mare o privesc ca pe o ciudățenie de mult moartă și îngropată la ei acasă? Ne explică managerul general de la Borussia Dortmund,  Hans-Joachim Watzke:

Dă-le suporterilor impresia că îți sunt clienți și ai pierdut partida! Noi avem simțul proprietății. Fanii vor să simtă că vin la stadion ca acasă. Aici totul are un nume, totul se moștenește. Pe cei de la Liverpool poate că nu-i deranjează să aibă patroni americani dar la noi pur și simplu nu ar funcționa.

Ce spune Watzke sună foarte frumos, mai ales partea în care arată fin cu degetul spre englezi și sistemul lor pervers în care suporterul a devenit un client plătitor la club. Dar oare stă în picioare această teorie? Să rulăm câteva date!

Un abonament în peluza lui Dortmund costă 190 de euro și este valabil pentru cele 17 etape pe care favoriții le joacă acasă. Cât costă un abonament la tribuna 1 de la…Almeria, să zicem? 700 de euro. Peluza se taxează cu 200 în condițiile în care a fost nevoie de o mică șmecherie pentru ca prețul să scadă până la acest nivel (detalii aici)! Cât e cel mai ieftin abonament la Arsenal? 2.000 de lire sterline, de zece ori mai mult ca la Dortmund! La Hull City același abonament ajunge la 485 de lire (detalii aici).

Alte cifre obținute dintr-un studiu independent confirmă cele de mai sus. Bundesliga este printre cele mai ieftine campionate din punctul de vedere al orelor de muncă pe care un om obișnuit trebuie să le presteze la serviciu ca să-și poată permite un bilet la un meci de fotbal. În Germania fotbalul e mai ieftin decât în Mexic, Africa de Sud sau Columbia (detalii aici).

Să fie nemții un fel de creiere luminate ale lumii și nu știm noi? Să nu fi greșit ei niciodată și să ruleze într-un mediu neatins de muritorii de rând încă de la facerea lumii? Ei bine, succesul actual este construit pe eșecul trecutului din care conducătorii de cluburi din Germania au ales să învețe temeinic. În urmă cu 10 ani, Bundesliga mergea pe același drum cu ceilalți. Doar că drumul spre viitor nu trebuie neapărat să fie un fel de vad al turmelor prin care să fii obligat să treci. Pot exista și soluții alternative iar asta este ceea ce au decis să facă băieții blonzi cu ochii albaștri. Prin anii 2000 au inițiat obligativitatea legii de 50+1 de care am vorbit mai sus, au demarat un program serios prin care s-au alocat bani centrelor de copii și juniori, multe dintre ele construite de la zero în acea perioadă. Lucruri care nu dau roade pe loc. A fost nevoie de anul 2012 și de cele 7 echipe nemțești calificate in corpore în primăvara europeană pentru ca ceilalți să ridice din sprâncene și să se întrebe ce se întâmplă pe acolo.

Ne întrebăm și noi dacă vorbele de mai sus sunt susținute de cifre și încercăm un răspuns pertinent. În 2011/12, din cei 525 de jucători care au prins fie și un minut pe teren într-un meci de Bundesliga, peste 60% sunt germani, iar media de vârstă este de 24 de ani. În același sezon, Premier League-ul englez avea 33% localnici. Suficient de elocvent?

De Christian Seifert am vorbit aici. El este omul numărul unu din fotbalul german, ceo-ul din Bundesliga. Omul care a decis să facă ceva ce, în afara Germaniei, este interzis!

Nemții sunt singurii europeni care au păstrat zonele de gradene pe stadioane. Locurile de pe care fanii privesc meciul în picioare. A făcut asta pentru că acele locuri sunt foarte ieftine și pentru că nemții nu sunt englezi să se îmbulzească de nebuni și să dea naștere unor dezastre în genul Hillsborough.

Noi prețuim cultura suporterilor. Aceste zone există și nimănui nu îi trece prin cap să renunțe la ele. Dacă am pune scaune și le-am taxa ca atare am ieși mai în câștig dar nu aceasta este ideea. Vrem ca toată lumea, chiar și cei care nu câștigă așa de mulți bani, să-și permită să vină la meci (Christian Seifert)

Acesta este motivul, în cazul în care cineva se întreba, pentru misterioasa evaporare a 20.000 de locuri de pe Signal Iduna Park, stadionul lui Dortmund. Borussia joacă în Bundesliga cu peste 80.000 de fani în tribune, dar în Champions League nu are voie cu locurile în picioare, așa că poate vinde maximum 65.000 de locuri.

Cum se împacă viziunea germană asupra fotbalului cu noul val de globalizare care traversează lumea vremurilor noastre? Deocamdată, aici este singurul punct slab al nemților. Premier League a încasat în 2010/11 peste 2,5 miliarde de euro, în timp ce Bundesliga abia a atins, în același sezon, 1,6 miliarde. Diferența stă în resursele pe care englezii le colectează de pe piața asiatică și din cea sud și nord americană, mai ales din cauza cosmopolitanismului adoptat de fiecare echipă în parte.

Sigur că ne gândim la dezvoltare. O facem însă în ritmul nostru. Vrem să performăm și să fim competitivi dar în același timp ne dorim să ne păstrăm intacte principalele obiective și anume bilete la meci la prețuri decente și rolul social complex pe care fotbalul îl are aici. (Seifert)

Concret, nemții preferă să nu se arunce la vedete scumpe doar ca să deschidă noi porți de explorare a piețelor în dezvoltare. Nu văd fotbalul doar ca pe o afacere și aleg să evolueze în ritmul pe care și-l dictează singuri. Naționalismul adoptat aici ar fi păgubos dacă nu ar fi dublat atent de muncă serioasă, de planuri cu temelii adânci și de multă, multă răbdare.

În fond, cine altcineva în afara nemților ar fi în stare să investească în masă în proiecte care să-și dovedească fiabilitatea peste 10 ani și nu peste unul singur?!?

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
• 

  O superstiție foarte murdară
  O superstiție foarte murdară
• 

  Mânuși
  Mânuși
• 

  Numere
  Numere