Tactica Barcelonei împotriva echipelor ultradefensive

Principala problemă a echipelor mari vine din partidele cu cei care nu trag mari speranţe să obţină ceva împotriva lor. Exemplul este celebru şi nu mai are nevoie de o explicaţie stufoasă: Celtic a renunţat complet la posesie şi a bătut Barcelona chiar dacă a atins mingea mai rar decât ninge la ecuator.

[cleeng_content id=”674081277″ description=”Acest continut este disponibil Membrilor Premium. Va puteti abona cu 1 euro/luna.” price=”0″ t=”article”]Asemenea evenimente se petrec foarte rar. Totuşi, pe parcursul unei partide dintre două echipe dezechilibrate valoric, gruparea mai puternică se confruntă cel puţin o vreme cu dilema ermetic sigilată a defensivei adverse.

Spre deosebire de Real Madrid, care preferă o abordare în viteză pe flancuri, Barcelona îşi sufocă adversarii şi a ajuns până acolo încât a revitalizat o aşezare tactică pe care nu am mai văzut-o din vremurile fotbalului romantic.

Sub Tito Vilanova, catalanii joacă un 4-2-4 cu Cesc Fabregas şi Messi, fraţi siamezi la mijlocul terenului. Momeala vine din partea axului vertical. Xavi şi Busquets se dublează unul pe celălalt iar această mişcare seamănă cu dansul cobrei care adoarme prada. Xavi trage în jos marcajul iar Busquets urcă şi surprinde defensiva adversă. Mişcarea celor doi este camuflată de o alta, făcută mult mai la vedere, cea dintre atât de supravegheaţii Messi şi Fabregas, care fac, la rândul lor, schimb de locuri.

Explicatiile de mai sus se regăsesc în clipuleţul următor.

[/cleeng_content]