Statisticile în epoca modernă a fotbalului
15 martie 2013, 14:09 Fotbal Extern
[dropcap]ACURATEŢEA CENTRĂRILOR[/dropcap] Fotbalul s-a schimbat de multe ori. Una dintre aceste schimbări a afectat decisiv şi cel mai conservator campionat din lume. Premier League, întrecerea cu mingi plouate pe vârfuri s-a transformat într-o întrecere care a luat ce e mai bun în Italia, Spania sau Germania şi a adaptat totul în propriul beneficiu.

Premier League a devenit campionatul în care Swansea şi-a cucerit renumele de prima echipă care a reuşit să emuleze proiectul Barcelona şi a făcut-o cu suficient succes dacă ne gândim că galezii amărâţi nu doar că rezistă fără prea mari transferuri, dar chiar s-au învăţat cu prima parte a clasamentului.

Aşadar acurateţea centrărilor. Ce a descoperit statistica modernă? Că cei mai pricepuţi la aşa ceva, Aston Villa sau Stoke, nu mai scot din asta mare lucru şi se luptă mai degrabă în subsolul clasamentului.

Ultimul gigant care a mizat pe centrările atrase de vârful masiv dar imobil a fost Liverpool-ul lui Dalglish. Şi-a luat un maestru al centrărilor (Downing) şi un vârf (Carroll), ambii pe bani mulţi, dar a dat chix pe toate fronturile.

Comenteaza cu Facebook!

*