Don't Miss

Stadioane Europene III: White Hart Lane

By on 1 august 2010, 14:57


Foto: bbc.co.uk

În primele două părţi ( Stadioane Europene I şi Stadioane Europene II) am analizat strategiile cluburilor Arsenal şi Chelsea legate de marketingul pe stadion. Arenă nouă versus stadion vechi, reabilitat. Acum discutăm despre proiectul celor de la Tottenham. Clubul londonez şi-a dezvăluit planurile de construcţie pentru o nouă arenă încă din 2008. Criza financiară nu a rămas fără urme nici în Premier League aşa că Tottenham a lucrat deocamdată la proiectul pe hârtie al construcţiei şi mai puţin la punerea lui în practică.

Foto: bbc.co.uk

Tottenham joacă în prezent pe White Hart Lane. Arena a fost inaugurată în 1899, atunci când a fost transformată în teren de joc după ce iniţial era folosită drept crescătorie de plante. A fost renovată în mai multe ocazii pentru a putea ţine pasul cu tehnologia şi cu măsurile de securitate.

DATE TEHNICE WHITE HART LANE

  • capacitate 36.000 de locuri
  • costul construcţiei: 100.000 de lire sterline (la valoarea anului 1934)
  • aici se joacă meciurile naţionalei U21 a Angliei

Foto: bbc.co.uk

White Hart Lane este depăşit din punct de vedere structural şi al capacităţii iar Tottenham a fost obligată să caute noi soluţii. Prima a fost folosirea viitorului Stadion Olimpic care va găzdui Olimpiada din 2012, însă noua arenă nu ar fi în proprietatea clubului şi nici nu ar îndeplini două condiţii pe care le pune un club din Anglia în folosul propriilor fani: fără pistă de atletism, iar primul rând de scaune să fie la nivelul gazonului, la doar câţiva metri de linia de out. Stadionul Olimpic implica şi o altă problemă pentru Spurs, şi anume părăsirea cartierului de reşedinţă, Tottenham, aspect considerat inacceptabil de către şefii clubului.

Foto: bbc.co.uk

A doua soluţie, cea adoptată este construirea unei noi arene. Intenţia există din 2006 şi a fost anunţată oficial în 2008 atunci când clubul a cumpărat o parcelă de teren în continuarea actualei arene. Noul proiect prevede construirea stadionului la nord de actuala construcţie.

DATE TEHNICE NOUL STADION

  • proiectul este realizat de KSS Group, firma care a consttruit stadionul lui Manchester City, Stadionul Olimpic din Londra şi arena formaţiei portugheze Academica Coimbra
  • costul construcţiei este estimat la aproape 500 de milioane de euro
  • capacitatea viitoarei arene este estimată la 56-60.000 de locuri
  • în jurul arenei vor fi construite magazine, un muzeu al clubului, un hotel de 150 de camere şi o clădire care va găzdui Fundaţia Tottenham Hotspur
  • zona va fi completată cu un complex rezidenţial de lux cu 500 de locuinţe, situat chiar la câteva sute de metri de intrarea în noul stadion

Foto: bbc.co.uk

Construcţia efectivă este programată să înceapă anul acesta, iar primul meci pe noul stadion ar urma să se joace în 2012. Conducerea speră să amortizeze costul mare de construcţie prin metoda Arsenal: arena va purta numele unui sponsor care se angajează să plătească în jur de 10 milioane de euro pe an, aşa că denumirea tradiţională White Hart Lane va rămâne în urmă. Şi actualul stadion are zilele numărate. Odată ce noua arenă va fi operaţională Stadionul White Hart Lane va fi demolat iar în locul său va fi construită academia clubului, un proiect separat care costă 35 de milioane de euro. Noua arenă îşi va mai scoate din banii investiţi dacă Anglia reuşeşte să câştige dreptul de organizare a Mondialelor din 2018. În cazul în care  englezii vor găzdui competiţia, pe stadionul lui Tottenham se vor juca în jur de 5-6 meciuri.


Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort