Don't Miss

Sir Alex, vrăjitorul. Încă un hit Fitba Thatba

By on 3 mai 2012, 23:58

Foto: goal.com

În urmă cu doar câteva zile aminteam de atât de gustatele mind-games ale englezilor și îl plasam sus, sus de tot în ierarhia pricepuților la joaca de-a cuvintele pe sir Alex, autorul celebrei squeaky bum și a altor vorbe de duh care au făcut înconjurul planetei fotbalistice. În urmă cu mai multă vreme, doi scoțieni de-ai lui Ferguson l-au dus la groapa managerială pe Andre Villas Boas în ritm de rap. Melodia a fost extrem de inspirată iar băieții au continuat pe aceeași linie. De data aceasta, subiectul versurilor amuzante a fost tehnicianul lui United!

Un vrăjitor care cheamă victoriile cu puterea minții! Așa l-au descris compatrioții pe sir Alex, un magician care amestecă poțiuni în castelul său, departe de ochii lumii și prepară jucătorii după formule doar de el știute.

Kevin Keegan, actualul pundit tv și Mancini, managerul rivalei City, sunt ironizați și ei în cântecel. Din păcate pentru Sir Alex, melodia de față a venit ca o profeție, chiar înaintea duelului cu vecinii din Manchester. City a câștigat iar acum scoțianul chiar va fi nevoit să amestece bine poțiunile dacă vrea să ia titlul!

Finalul este la înălțime: „I’m like Harry Potter, but with balls!”

Comenteaza cu Facebook!