Alex_Ferguson_by_FvS
Sir Alex Ferguson şi gluma cu balonul
3 decembrie 2011, 12:18 Anglia

Foto: FvS (flickr)

Nimeni nu e mai serios ca tatăl seriozităţii. Practic, el a invenat figura imperturbabilă şi morocănoasă şi de atunci o poartă cu mândrie pe la fiecare dintre meciurile echipei sale, de mai bine de un sfert de secol. Nimeni nu îl contrazice, nimeni nu îndrăzneşte să-i spună cum ar fi mai bine. Alături de el, până şi clownii cei mai hazlii prind turţuri la colţurile gurii. Jucătorii de rezervă stau cuminţi la locurile lor, iar secunzii şi masorii îşi văd de treabă. Glumele lipsesc din meniu. Uneori însă, e vară. Meciul se joacă acolo, în legea lui, fanii cântă, lumea e frumoasă şi chiar cel care îl cunoaşte cel mai bine pe marele şef, uită pentru o secundă unde se află şi lângă cine stă!

Mike Pheelan a jucat fotbal pentru United între 1989 şi 1994. Sir Alex Ferguson era managerul echipei. Şi-a încheiat cariera la West Bromwich, actuala echipă a lui Tamaş, a revenit la Manchester ca şef al centrului de excelenţă, academia de tineret a clubului şi apoi a preluat de la Steve McClaren postul de „first team coach”. După alţi 7 ani şi după plecarea lui Carlos Queiros a fost promovat ca secund al lui Ferguson, omul care i-a marcat cariera ca jucător şi apoi ca antrenor.

Câţiva ani buni chiar i-a ţinut locul lui Ferguson la conferinţele de presă la care participau jurnalişti de la BBC. Şeful cel mare le impusese embargo după ce trustul britanic de presă l-a acuzat de corupţie pe unul dintre fii lui Sir Alex, impresarul Jason Ferguson.

Pheelan a crescut şi s-a perfecţionat în jurul legendei posace Ferguson dar şi la aproape 50 de ani a rămas un spirit vesel. Altfel nu ar fi uitat de sobrietatea managerului şi nu şi-ar fi permis să-l sperie de moarte cu un banal balon umflat cu aer!

Baloanele au făcut victime şi pe teren. Pepe Reina de la Liverpool a încasat un gol de poveste după ce un balon ajuns din greşeală pe teren a deviat mingea adevărată şi l-a indus în eroare pe goalkeeperul cormoranilor. 

Comenteaza cu Facebook!

*