Don't Miss

Sclipitori în naţionale mici, nebuni şi geniali

By on 29 martie 2012, 18:28

Foto: examiner.com

Testul suprem pentru orice fotbalist este mondialul. Messi trebuie să câştige unul dacă vrea să stea de vorbă de la egal la egal cu Maradona şi să-i închidă gura definitiv lui Pele. Fără titlul mondial în buzunar, Messi va rămâne doar un aspirant etern la primul loc între cei mai buni, indiferent ce performanţe şi recorduri ar mai stabili cu echipa de club. La fel şi Cristiano Ronaldo. Sigur, prezentul îi favorizează dar istoria nu are milă de nimeni, iar viitorul spulberă jumătăţile de măsură. Dovada este mai jos. Fotbalişti valoroşi care nici măcar nu au avut şansa să prindă vreun turneu final pe teren.

Unii au fost speciali. Mari jucători cu ghinionul unei naţionalităţi mici în cârcă. Poate că mondialul se câştigă de unul singur, cazul lui Maradona, nu însă şi preliminariile! Alţii au fost buni cu neşansa giganţilor din preajmă. Pur şi simplu s-au născut în generaţia nepotrivită. Ultimii au greşit. Poate doar o greşeala dar pe care au blamat-o atâţia, încât şansele lor la nemurire au sucombat înainte să se înfiripe cu adevărat.

[tab: Ginola]
Ginola

Foto: thehardtackle.com

Face parte din a treia categorie. Ce dacă a strălucit pe la PSG şi Tottenham! Naţionala Franţei a devenit subiect închis  pentru una dintre cele mai talentate extreme ale anilor 90. Ba chiar şi-a făcut rost de o poreclă tristă care a sunat a gol în urma sa. Ginola a devenit „asasinul fotbalului francez” după ce a greşit decisiv în meciul cu Bulgaria din preliminariile pentru CM 1994. Venicii noştrii au obţinut calificarea, francezii au rămas acasă, iar Ginola a prins doar 17 selecţii în întreaga sa carieră. Niciuna la vreun turneu final.

[tab: Southall]
Southall

Foto: givemefootball.com

Pentru prestaţiile de la Everton, bătrânul Neville este acum Member of the Most Excellent Order of the British Empire, pe scurt MBE, una dintre distincţiile cu ştaif pe care le acordă Regina supuşilor săi. Spre comparaţie, sir Alex Ferguson este CBE, adică un fel de commander, două trepte mai sus! Bun. Neville al nostru, portarul, a jucat 18 ani şi peste 600 de meciuri la Everton (dintre care 269 fără gol primit) şi nu mai puţin de 92 la naţională. Doar că selecţionata în cauză s-a numit Ţara Galilor iar recordmanul prezenţelor în tricoul primei reprezentative nu a bifat niciuna dintre aceste partide la un turneu final pentru că galezii nu au mai ajuns acolo din 1958!

[tab: Miura]
miura

Foto: goal.com

Kazuyoshi Miura are 45 de ani şi încă mai joacă. Este cel mai vârsnic fotbalist profesionist din Japonia, acum în liga a doua la Yokohama FC. Noi l-am descoperit la Genoa, în 1994, şi la Croaţia Zagreb, în 1999. Kazu a fost cel mai cunoscut internaţional japonez timp de două decenii, cu mult înainte de Nakata sau Shinji Ono. Are 89 de selecţii şi 55 de goluri la naţională. Previzibil, niciun meci la mondiale. În 1998, selecţionerul Okada nu l-a inclus în lot, o decizie mult mediatizată la acea vreme, iar în 2002 la mondialele găzduite chiar de Japonia, Miura avea deja 35 de ani şi renunţase la naţională de cinci sezoane.

[tab: Litmanen]
litmanen

Foto: ajax-bg.com

Şi finlandezul Jari este un matusalem al fotbalului. Joacă şi azi, chiar dacă are 41 de ani. Este considerat cel mai bun jucător din toate timpurile la el acasă (de 9 ori fotbalistul anului în Finlanda), are o ligă a campionilor la activ cu celebra generaţie Ajax din 1995, titluri şi trofee  atât în Olanda cât şi în Anglia, cu Liverpool. Litmanen a fost căpitanul Finlandei timp de 12 ani şi a strâns nu mai puţin de 137 de selecţii. Din păcate, alura de mare fotbalist nu a fost molipsitoare, iar naţionala nordică nu a mers la niciun mondial cu tot cu Litmanen în primul 11, aşa că Jari se consolează cu titlurile de cel mai selecţionat şi de golgeterul ţării sale fără să fi prins măcar un minut pe teren la turneele finale.

[tab: Rush]
rush

Foto: dailymail.co.uk

Cei 8 ani petrecuţi în tricoul lui Liverpool au fost magici pentru Ian Rush. A câştigat cinci titluri, trei cupe, cinci cupe ale ligii, o cupă a campionilor europeni cu o generaţie a cormoranilor care a dominat fotbalul englez în maniera în care United a făcut-o în ultimele două decenii. Rush (73 selecţii, 28 de goluri), galez ca Southall, a avut exact acelaşi ghinion. Ţară mică, nicio calificare la mondiale.

[tab: Schuster]
Schuster

Foto: pes.neoseeker.com

Povestea lui Bernd Schuster am spus-o AICI. Neamţul putea să joace lejer la mondiale, ba chiar putea să le şi câştige în 1990. Controversele de la început de carieră l-au făcut să pună punct carierei la naţională la doar 21 de ani.  A jucat pentru Barcelona, pentru Real, pentru Atletico, are titluri şi cupe în palmares dar niciun meci la turneele finale. Practic, Schuster nu are identitate în  tricoul naţionalei, spre deosebire de un Rush, Litmanen sau Southall, care şi-ar fi dorit o vară toridă, dar nu au avut niciodată şansa!

[tab: Cantona]
eric-cantona

Foto: qoo6.com

S-a acoperit de glorie la United, s-a lăsat de fotbal în vârf de carieră. Am vorbit despre cazul lui şi al altora care s-au retras prea repede din fotbal AICI. La naţională, Cantona a avut chiar şi mai mult ghinion. A ratat turneele din 1990 şi 94 pentru că Franţa nu s-a calificat. Oricum, la primele nu ar fi jucat după ce s-a certat la cuţite cu selecţionerul Henri Michel încă din preliminarii. La cele din 1998 ar fi jucat dar un oarecare Zidane îi furase între timp locul!

[tab: Kubala]
Kubala

Foto: elotroladodelbalon.com

10 ani în tricoul Barcelonei, regele driblingului în anii 50. Kubala este exact ceea ce va deveni oricare fotbalist fără mondiale. O legendă a unui club şi atât. Fotbaltul născut la Budapesta a avut chiar şi mai mult ghinion decât cei prezenţi în această listă. Kubala a jucat atât pentru Cehoslovacia, pentru Ungaria cât şi pentru Spania (plus Catalunia în competiţii non FIFA) dar niciuna dintre selecţii nu a fost la mondiale.

[tab: Giggs]

Foto: James Adams

Cel mai longeviv jucător din Premier League, dar şi fotbalistul cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului britanic. Exemplu: mai bine de jumătate din actualele prim divizionare din Albion nu au împreună 12 titluri. Giggs le are de unul singur! Despre galez şi cariera lui impresionantă am mai vorbit AICI. Şi AICI. Şi AICI. La naţională are 12 goluri în 64 de meciuri. Inutil de precizat: niciunul la mondiale!

[tab: Best]
George Best

Foto: manutdnetwork.com

Talent şi băutură. George Best. Belfast Boy a început ca din puşcă, a jucat din reflex, apoi cu frâna de mână trasă şi apoi nu a mai jucat deloc. Alcoolul l-a dovedit însă pileala nu are nicio legătură cu articolul de astăzi. Pur şi simplu, omul de pe bancnotele nord-irlandeze a avut un singur glonţ pe ţeavă, în 1982, dar selecţionerul Billy Bingham nu l-a chemat. În acel moment, Best se distra la fotbal în sală prin America, la San Jose Earthquakes, cu tot cu zilele de glorie demult apuse în urmă.

[tab: Di Stefano]
Alfredo-Di-Stefano1

Foto: sportintel.com

Probabil cel mai serios candidat pentru Maradona şi Pele la titlul suprem în fotbal. „Cel mai complet fotbalist din istoria fotbalului” în opinia lui Eusebio, Mazzola sau Luis Suarez.  La fel ca amicul Kubala, Alfredo a jucat pentru trei naţionale, Argentina, Columbia şi Spania. La fel ca rivalul de la Barcelona, niciuna dintre selecţii nu a fost la mondiale. Putea juca în 1950, pe când avea 24 de ani, dar Argentina a refuzat participarea. Pe cele din 1954 le-a ratat din cauza controverselor naţionalităţii iar la cele din 1958, ţara sa de adopţie, Spania, nu s-a calificat! Putea juca în 1962. Avea 36 de ani dar era încă în cărţi pentru naţională. S-a accidentat însă şi a rămas pe dinafară. Di Stefano. O carieră magnifică fără vreun meci la mondiale.

 

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort