Sir Alex Ferguson cu trofeul UEFA Champions League
Pretext şi context în Liga Campionilor
18 aprilie 2012, 18:19 Fotbal Extern

Foto: uefa.com

A pornit ca primă încercare de duel între campioanele Europei şi a ajuns să fie mai dificil de câştigat decât mondialele. Giganţii au făcut umbră în jur exact ca pădurile de arbori seculari, la umbra cărora nu mai creşte nimic, poate doar câte o mlădiţă speriată de APOEL! Banii decid până şi locul în care se joacă finala, iar visele pentru viitor îi prezic depăşirea graniţelor continentale şi transformarea într-o competiţie a elitelor de pe întreg globul. Datele de mai jos nu sunt nici secrete nici surprinzătoare. Fiecare în parte vorbeşte despre evoluţia fotbalului din toate punctele de vedere iar împreună ne arată cât de înalt este piedestalul pe care se odihneşte acum trofeul.

Americanii sunt maeştrii spectacolului. Nu au inventat sportul dar l-au rafinat până la perfecţiune. Au lucrat mai ales la împachetare şi prezentare, iar produsul intră singur pe uşa consumatorului. Un Superbowl, de exemplu, este privit de vreo 113 milioane de telespectatori. Liga rămâne încă o competiţie conservator-europeană. Este mare şi tare în contul conţinutului şi pentru că fotbalul place oricui. Finala, chiar dacă nu beneficiază de marketingul nord-american, aduce în faţa televizoarelor peste 178 de milioane de telespectatori.

Gradul de dificultate al competiţiei este ilustrat cel mai bine în această perioadă în care Barcelona domină autoritar fotbalul. Chiar dacă o face într-un mod categoric, fie că ne place, fie că nu, nici măcar gruparea catalană nu şi-a trecut în cont două Ligi ale Campionilor una după alta. De fapt, din 1992, anul în care Cupa Campionilor Europeni şi-a schimbat numele şi sistemul de disputare, nicio echipă, oricât de puternică, nu a reuşit să ia două trofee consecutive.

Cu câte trei sau patru reprezentante ale aceleiaşi ţări la start, Liga risca să devină un ombilic al elitelor regionale. Regulile împiedică însă meciurile directe între reprezentantele aceluiaşi campionat. Din aceeaşi grupă nu pot face parte două cluburi care provin dintr-o singură întrecere internă. Optimile se joacă după o împerechere simplă şi o excepţie la fel de clară: locul 1 dintr-o grupă cu locul 2 din alta, cu condiţia ca echipele să nu provină din aceeaşi ţară. Abia din sferturile de finală tragerea la sorţi devine complet întâmplătoare.

Arbitrii care fluieră în Ligă au un statut aparte. În special din punct de vedere al vârstei: indiferent cât de bun ar fi respectivul, nu poate arbitra dacă trece de 45 de ani. În 1995, Ion Crăciunescu a oficiat la centrul finalei Ajax-Milan cu doar câteva luni înainte să împlinească această vârstă.

Juventus şi Benfica sunt ghinionistele finalelor. Dincolo de succese, cele două cluburi au câte cinci pierdute fiecare. Reims şi Valencia doar au visat la trofeu: au jucat fiecare de câte două ori cu el pe masă şi de fiecare dată au pierdut. De partea cealaltă, Nottingham Forest şi FC Porto şi-au maximizat apariţie în ultimul act al competiţiei: două finale, două trofee!

Dintre manageri s-a distins Bob Paisley. Are trei trofee cu Liverpool, în 1977, 1879 şi 1981. Alex Ferguson putea avea patru. În schimb are două, plus alte două finale pierdute. Mourinho are şi el propriul record: este singurul manager din competiţie care a dus cel puţin până în semifinale 4 echipe diferite: Porto, Chelsea, Inter şi Real.

Un singur jucător a câştigat de patru ori titlul de golgeter al Ligii. Nu este Raul, cel mai bun marcator all time al competiţiei. Distincţia îi aparţine lui Gerd Muller de la Bayern, cel mai prolific în sezoanele 1973, 1974, 1975 şi 1977. Messi îl poate egala în acest an. Portarul întrecerii ar putea fi Oliver Kahn, ar putea fi Casillas sau chiar Lehmann, cel care are 10 meciuri consecutive fără gol primit în Ligă (853 de minute).

Comenteaza cu Facebook!

*