Foto: lutontownlegends.com
Ce se întâmplă atunci când un jucător stă prea multă vreme departe de fotbalul adevărat? Uneori îi pierde gustul şi se scufundă şi mai mult. Alteori tânjeşte după tensiunea vestiarului, după freamătul tribunei, după varul proaspăt şi alb care mânjeşte gazonul. După un şut cu sete care să se oprească acolo unde trebuie. Un şut de care să îşi amintească toţi şi peste, să zicem, 74 de ani.
Foto: lutontownlegends.com
Joe s-a născut în Brimington, un sătuc uitat de lume din Chesterfield, chiar în anul Primului Război Mondial. De mic i-a plăcut fotbalul. Îl fermeca. Cel mai mult îşi dorea să înscrie un gol, unul măcar, important.
A debutat pe maidane şi apoi la o echipă anonimă care nu juca nicăieri, Bolsover Colliery. La 19 ani a fost descoperit de Ned Lidell, managerul lui Luton Town, care l-a adus pe Kenilworth Road. Bucuria tânărului Joe nu a durat prea mult. Nu a rămas în lot, aşa că a fost trimis din nou la plimbare tot la o echipă anonimă, de data aceasta Biggleswade Town.
Foto: lutontownlegends.com
După doi ani de coşmar prin mocirlele periferiilor, Joe a fost rechemat de Lidell. Luton avea infirmeria plină, în special în compartimentul ofensiv.
13 aprilie 1936. Lunea de după Paşte. Joe avea 22 de ani şi urma să joace în centrul atacului în duelul Luton – Bristol Rovers. A început dezinvolt şi a marcat imediat. Până la pauză era 3-0 pentru Luton, după hattrick-ul lui Joe.
Foto: lutontownlegends.com
Foto: lutontownlegends.com
În 1946, un Joe Payne de 32 de ani ajungea la West Ham. Ros de accidentări şi deja prea bătrân, nu a mai reuşit să continue la acelaşi nivel. S-a lăsat de fotbal după un singur sezon în care a jucat 10 partide şi a marcat 6 goluri.
Joe „Ten Goals” Payne a murit în aprilie 1975. Avea 61 de ani. Recordul său, stabilit într-o zi rece din aprilie 1936 stă în picioare şi astăzi. Sunt foarte mici şanse ca cineva să îl egaleze vreodată.
