Don't Miss

Portugalia pentru Euro 2012. O veste bună, multe proaste

By on 15 mai 2012, 16:07


Cristiano Ronaldo

Foto: en.wikipedia.org

Paulo Bento îl are pe Cristiano Ronaldo. Asta ar fi vestea bună. Selecţionerul Portugaliei visa însă utopic: cum ar fi fost ca actuala vedetă a Realului să-i fi avut alături de el pe Figo, Rui Costa sau chiar pe el, Bento, cel de acum vreo 10 ani? Veştile proaste sunt şapte la număr: şapte fotbalişti care n-au văzut niciodată cum arată la faţă un turneu final, fie el european sau mondial. Colegele de grupă, Olanda şi Germania îşi freacă mâinile mulţumite.

Custodio şi Miguel Lopes, ambii de la Braga, au fost convocaţi în premieră la naţională, una lusitană şi deloc obişnuită cu meciurile mari de la competiţiile care contează.

Lopes a fost chemat la lot în defavoarea lui Nelson de la Betis, mai vârstnicul dar la fel de puţin familiarul naţionalei pe postul de fundaş dreapta.

Printre selecţionaţi se numără şi un fotbalist care joacă în România, ceferistul Beto, al treilea portar din lot după Rui Patricio şi Eduardo.

Greul naţionalei va cădea pe umerii lui Cristiano, ajutat de doar doi veterani: Hugo Almeida şi Helder Postiga.

Iată lotul provizoriu al Portugaliei pentru Euro 2012:

Portari: Rui Patrício (Sporting), Eduardo (Benfica), Beto (Cluj)

Fundaşi: João Pereira (Sporting), Miguel Lopes (SC Braga), Pepe (Real Madrid), Bruno Alves (Zenit), Rolando (FC Porto), Ricardo Costa (Valência), Fábio Coentrão (Real Madrid)

Mijlocaşi: João Moutinho (FC Porto), Raúl Meireles (Chelsea), Carlos Martins (Granada), Miguel Veloso (Génoa), Rúben Micael (Zaragoza), Custódio (SC Braga)

Atacanţi: Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Nani (Manchester United), Ricardo Quaresma (Besiktas), Silvestre Varela (FC Porto), Hugo Almeida (Besiktas), Hélder Postiga (Zaragoza), Nélson Oliveira (Benfica)

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort