Partea întunecată a fotbalului

Toate bune şi frumoase doar că, nu toate sunt chiar aşa de bune şi de frumoase. Niciun fenomen global nu poate fi suma exclusivă a binelui, a cavalerismului şi a lipsei de interes vicios. Fotbalul înseamnă pasiune dar şi prefăcătorie, înseamnă o competiţie sportivă de echipă în care camaraderia transcede buzunarul dar şi reguli dubioase împotriva bucuriei, înseamnă poveşti de demult în acelaşi timp în care un bilet de intrare pe stadion ajunge să fie mai mult o investiţie şi mai puţin o contribuţie din suflet. Putem să lăsăm totul aşa cum este şi cu siguranţă că noi o vom face pentru că nu avem încotro, dar ştim cu toţii: fotbalul ar putea arăta mult mai bine sub atingerea unei influenţe utopice!

Un gol frumos, atât de frumos încât bunicul îi povesteşte nepotului despre el. Încă se simte tensiunea de dinaintea execuţiei magice şi descătuşarea care a urmat după ce balonul a scuturat plasa adversă.

-Şi apoi? Ce s-a întâmplat apoi, bunicule?

-A luat cartonaş galben pentru că şi-a scos tricoul şi a sărbătorit în faţa galeriei!

De la pedepsirea mesajelor ofensatoare pe care unii fotbalişti le poartă pe sub tricou şi până la anularea oricărei formă de text scris pe maiou a fost un drum extrem de scurt. Unul în care toată pădurea este tăiată pentru cele câteva uscături. La fel şi extazul de după o reuşită de generic. Pedepsit cu acelaşi galben pe care arbitrul îl scoate din buzunar la un fault dur. Uneori fotbalul înseamnă suflet care explodează de bine. N-o poate face cu tricoul aranjat frumos şi cu batista în buzunar! Justiţia trebuie să fie oarbă doar atunci când deosebeşte între lucruri fără părtinire, dar dreptatea se face cu ochii larg deschişi, cu tărie dar şi cu înţelegere. Lui Alexandru Tudor nu i-ar plăcea aşa ceva!

Simulările. Meciul Steaua-Twente a început cu un jucător tăvălit pe teren după un duel umăr la umăr. Prin minutul 80 ar fi fost de înţeles măcar prin prisma oboselii, dar după 30 de secunde nu are niciun rost. Anglia este exemplul matur al fotbalului care face abstracţie de artişti la orizontală. David N’Gog a venit la Liverpool în 2008 cu figuri franţuzeşti. După ce a aflat că datul de-a dura pe teren este taxat chiar de proprii suporteri cu fluierături copioase a învăţat să joace fotbal ca un bărbat.

50 de lire sterline pentru un meci pe Old Trafford nu înseamnă chiar aşa mult dacă eşti dispus să vii cu binoclul la meci. Un loc mai bun costă din ce în ce mai mult! Pentru un suporter care ţine să ia parte la toate partidele de acasă ale favoriţilor sumele deja o iau razna. În noiembrie, United a avut cinci astfel de meciuri, două în Liga Campionilor, două în campionat şi unul în Cupa Ligii. Asta înseamnă 250 de lire sterline. Pentru un loc mai bun suma ajunge şi la o mie de euro. Dacă vrei să îţi iei şi puştiul la stadion, deja cifrele urcă vertiginos. Ce e rău în asta? Nimic pentru club, dimpotrivă. Pentru suporteri însă, devine un fel de triere. Fotbalul nu aparţine doar celor cu bani. A pornit ca un sport sărac, a frizat anonimatul, a îmbrăţişat amatorismul cu 100.000 de fani în tribune şi acum uită de unde a plecat. Bogaţii nu au viitor. Se plictisesc şi pleacă mai departe. Tradiţia şi pasiunea este a oamenilor de rând. Un fotbal al celor cu bani se va stinge la umbra chipului de pe dolar sau lira sterlină. Dacă vrea viitor, fotbalul trebuie să îşi aducă aminte cui îi este destinat şi cine îl iubeşte cu adevărat.

Corupţia. De pe teren, puterea jocului s-a mutat în birouri şi sedii somptuoase. Alegerile pentru preşedinţia FIFA sau UEFA ne arată un pic din influenţele care dictează trendul. Într-o utopie perfectă, preşedintele fotbalului trebuie să fie însuşi fotbalul şi nu un fost mare fotbalist ales pentru că a promis mai multe locuri la masa bogaţilor pentru echipele din est sau sud sau vest. În cazul ăsta utopia trimite la două întrebări îngrijorătoare: ce altceva a mai promis şi a rămas deocamdată nedescoperit şi ce va mai promite pentru următoarele alegeri? Forurile continentale şi cel mondial aduc politica în fotbal, iar ideea are gust amar.

Meciurile aranjate. Câtă pasiune, câte beri şi câte urlete cu braţele ridicate în aer, câtă bucurie şi câtă tristeţe! Şi pentru ce? Să aflăm la un an distanţă că Moggi sau o filieră de jucători înhăitaţi cu reprezentanţii unor case de pariuri dubioase au trântit o partidă sau alta? Să ne fie lehamite că ne-am bucurat, că am închis ochii şi am mirosit trandafirul cu atâtea vise îndrăzneţe în minte pentru ca apoi să aflăm că era doar o bucată de plastic dată cu chimicale? Dacă voiam teatru îl căutam la teatru, nu pe station!

Rasismul este o boală veche de care fotbalul a aflat recent că suferă. Un fel de varicelă fără antidot timp de secole pe care o ambalăm acum sub numele de cancer în metastază. Şi aici excesele punitive dăunează, dar problema de fond rămâne. Fotbalul este urât atunci când îi strigi „cioară” sau „maimuţă” sau „negrotei” partenerului de duel, în loc să-l driblezi sau să-i dai gol printre picioare.

Concluziile nu sunt deloc utopice. Dacă analizăm trecutul putem observa că fotbalul nu s-a schimbat niciodată deodată! A fost norocul lui, altfel broscuţa din ibric ar fi sărit afară înainte ca apa să ajungă la temperatura de fierbere. Aşa, noi rămânem în continuare îndrăgostiţi de un fenomen care încetează să mai fie puştoaica frumoasă şi cuminte pe care am cunoscut-o în tinereţe şi devine mai mult o doamnă elaborată, complexă şi rafinată care uneori, chiar dacă nu vrea să recunoască, coboară şi de prin alte maşini.

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
• 

  O superstiție foarte murdară
  O superstiție foarte murdară
• 

  Mânuși
  Mânuși
• 

  Numere
  Numere