Don't Miss

Olanda – Danemarca 0-1

By on 9 iunie 2012, 22:20


UEFA_Euro_2012_logo.svg

Foto: en.wikipedia.org

Prima mare surpriză a europenelor a venit în a doua zi a competiţiei. Danemarca a învins Olanda, una dintre favoritele cu şanse reale la titlu. Victoria nordicilor a respectat noul trend al fotbalului după era posesiei. Danezii au cedat cu intenţie iniţiativa şi au preferat să lovească pe contre. Punctul slab al unei Olande ultraofensive a fost imprecizia în faţa porţii adverse acolo unde şi-a creat ocazii dar nu a finalizat.

Michael Khron-Dehli a marcat singurul gol al meciului în minutul 24. Şi înainte şi după reuşita fotbalistului de la Brondby, portocalii au fost mai periculoşi. Au câştigat posesia lejer, au combinat şi au tras din toate poziţiile la poarta lui Andersen.

Precizia nu a fost însă de partea lor. Din 32 de şuturi expediate spre buturile daneze (50% dintre ele din interiorul careului), doar 5 au şi ajuns pe spaţiul porţii iar unul a lovit bara. Jocul de pase al Olandei a fost fără cusur: 90% dintre schimburile de mingi au ajuns la coechipieri, dar nici asta nu le-a fost de vreun folos.

De partea cealaltă, Danemarca a tras de doar 4 ori pe spaţiul porţii lui Stekelenburg şi a înscris un gol de trei puncte. Nordicii au preferat să nu plimbe prea mult mingea iar atunci când s-au apropiat de careul advers au şutat fără menajamente: şase din cele opt şuturi ale lor au venit din afara suprafeţei de pedeapsă.

Wesley Sneider a fost omul cheie al olandezilor, cu 97 de atingeri de balon (71 de pase)  în timp ce numărul unu al danezilor a fost Niki Zimling, cu 65 de atingeri / 57 de pase. Şi acest aspect ilustrează abordările diferite de joc: Sneijder este mijlocaş ofensiv, în timp ce Zimling evoluează în faţa propriei defensive.

olanda danemarca

Foto: whoscored.com

 

*statistică oferită de whoscored.com

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort