A venit în Anglia la 11 ani. Unchiul său fusese executat în Zair, actualul RD Congo. Tatăl său urma la rând dar a reuşit să scape. Habar nu avea de engleză. Era doar un puşti timid cu picioare lungi. În 12 ani şi-a luat licenţa în limba ţării de împrumut în paralel cu o carieră fotbalistică mai mult decât decentă. Pe 17 martie a căzut aşa cum a jucat. A simţit că nu se simte bine iar martorii evenimentului au povestit că discretul Muamba părăsea terenul în toiul acţiunii. Inima nu l-a ţinut până la margine aşa că s-a prăbuşit la câţiva metri de tuşă. De aici a început nebunia.
Owen Coyle, managerul său a început să urle şi a intrat pe teren. Arbitrul Webb a observat rapid problema şi a fluierat. Paramedicii şi-au luat genţile şi au ajuns la fotbalist în mai puţin de 30 de secunde. Din tribune, un medic cardiolog iubitor de fotbal a coborât şi el. Paradoxal, doctorul Robinson, fanul lui Tottenham, este iniţiatorul proiectului prin care orice fotbalist trebuie să treacă de un examen amănunţit la inimă înainte să-i fie vizat carnetul de joc.
Resuscitare cardio-pulmonară, respiraţie gură la gură, cel puţin două şocuri electrice cu defibrilatorul este ceea ce au văzut cei din jur. Jermain Defoe plângea în braţele lui Bale. Pe jos, inert, era prietenul său din copilărie, cumva, fratele său mai mic. Van der Vaart se ruga cu mâinile împreunate. Petrov încremenise ca o statuie. Ceilalţi se mişcau în reluare, cu mâinile în cap, nimănui nu-i venea să creadă.
36.000 de fani de pe White Hart Lane au îngheţat. Din tribune se auzea parcă o singură respiraţie uriaşă. Un animal înspăimântat, cu 36.000 de capete, cu 72.000 de ochi în lacrimi. Un animal blând. Cineva a spart liniştea. „Muambaaaa”! Şocul sunetelor articulate i-a trezit pe toţi. „Muambaaaa, Muambaaaa, Muambaaaa, Muambaaaa, Muambaaaa” din 36.000 de guri. Nu erau suporteri. Nu era o scandare. Nu era un cântec. Nu. Pur şi simplu 36.000 de oameni, dar fiecare în parte, strigau la Fabrice. Un murmur multiplicat care putea să însemne la fel de bine, „Fabrice, nu pleca”.
Inima fotbalistului s-ar fi oprit de 4 ori. A fost de fiecare dată repornită. După 10 minute a fost urcat pe targă, transportat în aplauzele stadionului către ambulanţă şi dus la spital. Muamba nu a respirat singur decât aproape de destinaţie. Cei şase paramedici nu l-au lăsat nicio secundă. Intervenţia lor a fost precisă, rapidă, decisivă. Au avut la ei tot ce a fost nevoie.
Managerul Coyle şi Kevin Davies au urcat şi ei în ambulanţă. Toţi se gândeau la cardiomiopatia hipertrofica şi la Miklos Feher. O problemă a inimii greu de detectat fără un control amănunţit. Fotbalistul maghiar nu a supravieţuit. Fabrice se lupta pentru viaţa lui.
Reacţiile şi încurajările au curs mai ceva ca Tamisa prin mijlocul Londrei. „Suntem cu tine Fab. Rezistă! Ne rugăm pentru tine!”
Stabil, dar în stare critică, a fost singurul anunţ al celor de la London Chest. Clubul şi spitalul au cerut respectarea intimităţii jucătorului şi a familiei sale. De dimineaţă, un Owen Coyle cu faţa lungă şi ochii injectaţi de nesomn a mai anunţat ceva din partea medicilor: următoarele 24 de ore sunt critice.
Pentru Fab, zairezul refugiat de violenţele politice care şi-a făcut din fotbal casă, fotbalistul cu cele mai multe calificări universitare din tot lotul lui Bolton, pentru Fab cel timid şi cuminte urmează cea mai lungă zi din viaţa sa.
