Don't Miss

Mondiale (14): numărul fantomă de la mondiale

By on 6 mai 2014, 12:13

Regulile există pentru a fi încălcate chiar și la mondiale! Un dicton pe care fotbalul, mai ales atunci când plonjează pe burtă, îl îmbrățișează cu mare drag, de obicei în suprafața de pedeapsă. Dar asta e deja clișeu. Știați că avem până și un numar fantomă care s-a strecurat acolo unde FIFA l-a interzis cu desăvârșire?!?

La mondiale, numărul fantomă era cu desăvârşire… interzis, dar se pare că şi-a făcut totuşi aparţia, asta înainte ca regulile să-i permită să se plimbe braţ la braţ cu celelalte surate mult mai norocoase.

Din 1930 şi până în 2002, fiecare selecţionată sosită la mondiale avea în bagaj tricourile de joc gata pregătite. Numerele de pe spatele lor erau fixate cu precizie: de la 1 la 22 în ordine, fără găuri. Fără numere exotice. Fără 77, fără 83.

Abia la ultimele 3 turnee finale a apărut şi numărul 23, dar tot pe cale naturală: FIFA a permis adăugarea unui jucător în plus la lot, astfel că delegaţia fiecărei ţări poate include 23 de jucători trecuţi pe foaia de joc.

Numărul 23 are însă o istorie aparte. Chiar dacă este folosit oficial abia din 2002, el a aparut şi a fost permis în alte două ocazii înainte de turneul final din Coreea şi Japonia.

CHILE 1962

Numărul 23 a fost purtat pentru prima dată la mondiale de uruguayanul Guillermo Escalada. Asta pentru că sud-americanii au venit fără numărul 13 la ei pe motiv de superstiţie. FIFA a închis ochii. Guillermo Escalada şi-a purtat numărul doar pe bancă. A fost rezervă la cele trei partide jucate de Uruguay şi nu a fost folosit niciun minut de selecţionerul Juan Carlos Corazzo.

FRANŢA 1998

Numărul fantomă a revenit la mondiale, de data aceasta cu un acord mult mai bine fondat din partea FIFA. Africa de Sud a deplasat lotul de 22 cu numere regulamentare. Paul Evans, numărul 22 s-a accidentat chiar înainte de începerea turneului final, iar sud-africanii au primit permisiunea să-l cheme de acasă pe Simon Gopane. Cum numărul 22 era deja înregistrat pe numele lui Paul, iar regulile sunt reguli, Simon a primit tricoul cu 23 pe spate. Ca şi în cazul lui Escalada, Simon Gopane a fost doar rezervă în meciurile echipei sale. (Întâmplări de la Mondiale: Numărul interzis)

 

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort