Meciul pe care nu l-a văzut nimeni. Povestea fotbalului după război

Iarna lui 1945. Lumea își revenea încet după cel mai mare război din istorie. Unul în care viața și moartea s-au împletit paradoxal și au schimbat pentru totdeauna petecul de univers pe care îl ocupăm mai mult sau mai puțin conștient. Stăpânii omenirii instalau cortine de fier asupra sferelor de influență deja stabilite iar în jur, lucrurile de zi cu zi își reluau timid locul printre dărâmături.

Fotbalul a contribuit și el la readucerea sentimentului de normalitate în rândul oamenilor obișnuiți. Prin unele părți de lume nu se oprise niciodată dar majoritatea competițiilor serioase au fost suspendate în perioada războiului. După lăsarea la vatră a soldaților, cluburile și-au numărat vii și morții și s-au pregătit pentru un nou început.

Cu câteva luni în urmă își trimiteau diviziile la luptă, acum, și-au trimis sportivii. A fost poate încă unul dintre acele momente în care fotbalul a jucat rolul celui mai bun ambasador din lume și a făcut pace, cumva, ca în ziua de Crăciun.

Era noiembrie 1945 iar aliații din război au decis că a venit momentul pentru o altfel de încleștare.

Stalin a trimis pe Dinamo Moscova în Anglia. Asta după ce reprezenativa armatei sovietice câștigase duelul cu reprezentativa similară a Marii Britanii cu 2-0 (1 octombrie) și apoi învinsese și o selecționată a forțelor armate franceze tot cu 2-0, o săptămână mai târziu.

Englezii de rând erau entuziasmați. Niciodată până atunci o echipă din Rusia nu jucase împotriva inventatorilor fotbalului chiar la ei acasă. Toți așteptau cu foarte mare interes un astfel de meci. Mai ales că oaspeții veneau cu o echipă completă pentru că sportivii ruși fuseseră absolviți de serviciul militar iar Dinamo Moscova era regina estului, campioană cu 19 victorii din 23 de meciuri.

De partea cealaltă, mulți fotbaliști englezi au pierit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial iar alții s-au întors eroi, cazul lui Willie Thornton din Regimentului de Cavalerie Scoţian (povestea lui e aici) sau chiar s-au remarcat ca rezerviști, acolo unde făceau de gardă cocoțați în vârful stadioanelor, cu ochii după avioanele Stukas ale nemților, cazul lui Cliff Bastin (aici).

Și cine putea fi un adversar mai potrivit decât Arsenal, echipa care dominase fotbalul dintre cele două războaie mondiale, primul dream-team de pe Highbury care a devenit, sub Herbert Chapman, un fel de Barcelona a lui Pep din zilele noastre.

Antrenorul rușilor chiar a glumit atunci când s-au stabilit adversarii pentru turneul britanic al echipei sale.

Să vii la Londra și să nu joci cu Arsenal e ca și cum ai ajunge la Cairo și nu ai vizita piramidele! (Mihail Yakushin)

Sovieticii și-au făcut încălzirea cu Chelsea. Asta după ce s-au cazat în barăcile dezafectate ale armatei în care își vor petrece cam tot timpul liber dintre meciurile amicale. Era 13 noiembrie, iar 85.000 de oameni au venit pe Stamford Bridge să vadă duelul. Așa de mare era dorința de victorie a englezilor încât Abramovich-ul postbelic a cheltuit o avere pe jucători chiar înaintea meciului cu Dinamo Moscova. Tommy Lawton a costat 15.000 de lire, Johnny Harris și Len Goulden alte 10.000. Toți trei vedete ale momentului, toți trei aduși în grabă la echipa londoneză.

Întâlnirea a făcut toți banii. Englezii au condus cu 2-o. Rușii au egalat. Lawton a făcut 3-2 și meciul părea câștigat dar Bobrov a egalat din nou și s-a terminat 3-3.

Meciul cu Arsenal a fost însă cireașa de pe tortul deplasării sovietice în Anglia. Highbury fusese transformat în adăpost al armatei și era impracticabil, Wembley-ul a fost refuzat de oaspeți așa că partida s-a jucat pe arena lui Tottenham, White Hart Lane.

Tunarii erau încă dezorganizați. Managerul George Allison nu-și recuperase încă toate vedetele de prin regimentele și diviziile armatei. Așa se face că Eddie Hapgood, căpitanul naționalei Angliei, a ratat acest duel. La fel s-a întâmplat și în cazul fraților Leslie și Denis Compton așa că Arsenal avea nevoie de întăriri. După egalul din primul meci, Yakuskin nu a avut nimic de obiectat atunci când omologul său l-a anunțat că va recruta câțiva jucători de la alte echipe. Printre ei, Stan Mortensen de la Blackpool și vedeta lui Stoke City, atât de celebrul și în zilele noastre Stanley Matthews.

21 noiembrie 1945. Cel mai așteptat meci al momentului a început doar că toate pregătirile și toată promovarea de dinainte s-au lovit de un element pe care puțini s-au obosit să-l ia în calcul, și anume vremea.

O ceață deasă s-a lăsat deasupra stadionului iar cele două echipe au fost cuprinse în aburul psihedelic din care cei 54.000 de spectatori nu mai distingeau nimic. La pauză a fost 3-2 pentru englezi după ce oaspeții au deschis scorul iar gazdele au condus cu 3-1 după golurile lui Mortensen și Matthews.

Ceața s-a îndesit și mai mult la reluare dar pofta de fotbal a celor care până mai ieri aruncau cu grenade în tranșeele adverse nu s-a împiedicat de atâta lucru. Și nu doar pofta de fotbal ci și cea de victorie iar de aici lucrurile au degenerat.

Mai întâi rușii au egalat după un offside uriaș, dar cine să-l mai vadă!?! Au marcat apoi și golul victoriei, nu înainte ca cei de pe margine să observe un lucru șocant: Dinamo Moscova evolua în 12 jucători de câmp de mai bine de 20 de minute. Yakushin făcuse înlocuirea dar cel schimbat rămăsese în continuare pe teren! Unii ar fi numărat chiar și 15 ruși pe teren într-un moment al jocului, dar această informație a rămas doar o legendă a tribunei, niciun oficial prezent la meci nu a confirmat-o.

Nici englezii nu au stat cu mâinile în sân. Un jucător care fusese eliminat s-a întors pe furiș și a revenit în meci ca și când nimic nu se întâmplase.

Ceața a provocat și victime. Portarul lui Arsenal a dat atât de rău cu capul de bară încât nu a mai putut continua partida. A fost înlocuit între buturi de un spectator pentru că Allison nu mai avea pe nimeni pe banca de rezerve.

S-a terminat 4-3 pentru Dinamo, care a mai jucat încă un meci pe pământ britanic, 2-2 cu Glasgow Rangers și apoi s-a întors acasă, acolo unde jucătorii au fost primiți ca niște adevărați eroi.

George Orwell nu a fost foarte încântat de împrietenirea prin fotbal iar editorialul său din The Tribune a fost unul amar:

Acum putem spune deschis ceea ce știam înainte ca Dinamo Moscova să fi venit aici. Și anume că rostul unor astfel de partide sportive în relațiile diplomatice dintre Rusia și Marea Britanie nu pot avea decât un efect negativ.

Probabil că altfel ar fi arătat textul celui care este cunoscut pe la noi pentru romanul Ferma Animalelor (scris chiar în 1945) dacă englezii ar fi câștigat.

Mai multe detalii despre vizita lui Dinamo Moscova în Anglia puteți citi în Political football: Moscow Dynamo in Britain, 1945, cartea lui Ronald Kowalski și Dilwyn Porter. Un fragmet disponibil gratuit poate fi găsit aici, iar povestea pe larg, relatată și documentată în vremuri moderne poate fi regăsită în cartea lui David Downing, Passovotchka: Moscow Dynamo in Britain, 1945, care este disponibilă pe Amazon la prețul de 10 lire sterline (aici)