- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Jocul cu mingea. Urmele fotbalului prin istoria omenirii
La început se numea cuju şi este menţionat în lucrarea istorică Zhan Guo Ce, redactată în secolul 3 înainte de Hristos, în timpul dinastiei Han. Chiar dacă textul este pasibil de interpretări multiple, cuju se juca cu o minge care nu trebuia atinsă cu mâna iar „golul” se punea atunci când balonul trecea printr-o gaură care ţinea loc de poartă. Sportul în cauză folosea antrenamentului militarilor pe timp de pace şi este recunoscut de FIFA drept cel mai îndepărtat punct de plecare într-o istorie care a ajuns să înglobeze interesul general al miliardelor de oameni care populează prezentul.
Fotbalul ajunge apoi în Grecia antică, acolo unde îl regăsim sub numele de Episkyros. Două echipe de câte 12 sau 14 jucători îşi disputau o victorie, de cele mai multe ori sângeroasă.
Romanii l-au preluat rapid şi l-au botezat harpastum. Se folosea un balon de dimensiuni reduse iar poveşti despre înfruntările de pe teren găsim în operele lui Athenaeus: „dintre toate jocurile, cel mai mult îmi place harpastum”, în timp ce medicul Galen sugera folosirea fotbalului în locul luptelor sau atletismului pentru că „antrenează mai multe grupe de muşchi, nu ia mult timp, nu necesită niciun cost şi se poate dovedi o strategie profitabilă de păstrare a formei fizice în rândul trupelor staţionare”.
Prin anii 500 după Hristos fotbalul s-a întors în Asia. Îl regăsim în Japonia, sub numele de kemari şi încă se mai joacă în forma istorică în templele shintoiste, cu ocazia festivalurilor tradiţionale. Mingea din piele de cerb (mari) este controlată cu piciorul iar unul dintre cei mai iscusiţi fotbalişti (mariashi) ai vremurilor de demult era marele daimyo din Suruga, Imagawa Yoshimoto.
Aqsaqtuk-ul eschimosilor are origini la fel de respectabile. A fost descoperit în 1586, atunci când marinarii lui John Davis au coborât de pe corabie pentru o miuţă şi l-au descris ulterior ca pe un joc disputat pe gheaţă între două echipe care încercau să treacă mingea peste linia adversarilor.
Şi exploratorii din America de Nord au dat peste fotbal atunci când Columb i-a condus către tărâmul făgăduinţei. Pahsaheman este fotbalul indigenilor nord-americani, înregistrat la 1610 în memoriile colonistului din Virginia, William Strachey.
Aborigenii din Australia îşi confecţionau mingea din piele de oposum, jocul lor se chema Marn Grook şi se disputa între cele 41 de clanuri ale populaţiei Djab Wurrung din zona botezată ulterior Victoria de către cuceritorii europeni.
Historia Brittonum fixează fotbalul în Europa încă din secolul al IX-lea: „O adunătură de băieţi care joacă mingea”, în timp ce varianta franţuzească, cholule, seamănă mai mult cu hochei-ul, pentru că implica şi bâte pe post de crose.
Prima atestare precisă a fotbalului (dincolo de celebrele „mob football” care erau mai mult un fel de jocuri de orientare geografică în care nu exista număr limită de jucători şi care se disputau, de regulă, între două sate vecine) vine de la biograful lui Thomas Becket. William FitzStephen scria, prin 1174, că „după masa de prânz, tinerii mergeau pe câmp pentru jocul cu mingea, iar bătrânii veneau călare să-şi încurajeze fii”.
În 1314, Nicholas de Farndone, primarul Londrei, interzicea fotbalul pe motive religioase. Textul redactat în franceza elitelor este primul care menţionează fotbalul cu nume şi prenume. Şi regele Edward al III-lea l-a înterzis, o jumătate de secol mai târziu, iar Henric al IV-lea, în 1409, s-a mărginit să interzică parierea de bani pe meciurile de fotbal.
Iacob I a schimbat tradiţia. În „Carta Sporturilor”, regele Angliei îi îndemna pe supuşii săi să joace fotbal după masa de prânz, ca formă recreaţională (1618).
A urmat perioada în care fotbalul a ajuns joaca preferată a copiilor de şcoală generală, a fost rafinat de celebrele Sheffield Rules şi pasat în modernism cu o eleganţă prin care istoria şi-a dovedit talentul în faţa porţilor vremelniciei.
În 2010, aproape jumătate din populaţia planetei a deschis televizorul şi a fost martoră la victoria Spaniei în finala mondială cu Olanda. 3.2 miliarde de fani pentru o joacă nevinovată, un antrenament militar, un sport interzis, un fenomen pentru care nicio altă întâmplare din istoria umanităţii nu a găsit încă egal în măsura grandorii.
0 comentarii