Don't Miss

Italia-Croaţia 1-1

By on 15 iunie 2012, 15:59
Foto: bigstory.ap.org

Când italienii încep un turneu final cu emoţii sunt două posibilităţi. Ori îl câştigă, ori pleacă acasă după faza grupelor. Deocamdată soarta naţionalei din peninsulă nu este limpede în afara startului împleticit. Primul egal, cel cu Spania, a fost dublat de încă unul după un meci care mirosea a victorie. Croaţii s-au dovedit însă la fel de hotărâţi ca în duelul cu Irlanda, iar Mandzukic a scos un punct de aur în repriza secundă.

Prandelli a rămas consecvent. A mizat pe Balotelli în atac şi apoi l-a scos pe vârful lui City şi l-a trimis în teren pe veteranul Di Natale, exact ca în duelul cu Spania. Mutarea nu s-a mai soldat cu gol, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Cifrele nu dezvăluie niciun secret ascuns al meciului. Cele două echipe şi-au împărţit reprizele ofensive şi au încheiat cu aproximativ aceleaşi numere în dreptul posesiei, al ocaziilor importante sau al preciziei. Singurul capitol la care italienii au dominat, poate un pic surprinzător, a fost cel al baloanelor decise la înălţime: 73% dintre duelurile aeriene au fost câştigate de băieţii lui Prandelli.

Pirlo (67) şi Bonucci (57) au fost pasatorii meciului pentru italieni în timp ce Croaţia a mizat pe mingile distribuite de Modric (48) şi Srna (47).

italia croatia

Foto: whoscored.com

*statistică oferită de whoscored.com

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort