Istorie în dublu exemplar: Sir Bobby

Au fost iubiţi şi respectaţi. Invidiaţi şi apreciaţi. Împart titlul de Sir şi pe cel de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic. Doi gentlemani din fotbalul englez cu nume de alint identice, dar cu destine sportive deloc asemănătoare. S-au născut la cinci ani distanţă şi au împărtăşit cariere paralele. Au fost însă fericiţi în perioade de timp diferite.

Sir Bobby Charlton a fost jucătorul desăvârit. Are 606 meciuri şi 199 de goluri pentru Manchester United. În tricoul Diavolilor Roşii a câştigat trei campionate, o cupă a Angliei şi o Cupă a Campionilor Europeni. A fost Balonul de Aur al anului 1966, acelaşi în care, alături de colegii săi din naţionala Angliei, a câştigat Campionatul Mondial. Cine merge pe Old Trafford nu are cum să rateze statuia „United Trinity” în care Bobby Charlton apare alături de colegii săi Denis Law şi George Best. A scăpat ca prin urechile acului din Dezastrul Aerian de la Munchen, acolo unde avionul cu lotul lui United la bord s-a prăbuşit, iar jumătate din cei 44 de pasageri au decedat. Înaintea decolării, Bobby Charlton şi coechipierul său Denis Viollet au decis să schimbe locurile în avion cu Tommy Taylor şi David Pegg. Primii doi au supraveţuit, ceilalţi doi au murit. În 1973, după aproape 20 de ani pe teren, Bobby Charlton a decis să agaţe ghetele în cui. A încercat meseria de manager la Preston North End, dar succesul din iarbă nu s-a lipit de el şi pe banca tehnică. A rămas alături de fotbal, fără alte performanţe notabile în palmares.

Sir Bobby Robson este cu 5 ani mai mare decât amicul său cu acelaşi nume mic. În schimb, cariera sa nu putea fi mai diferită decât cea a lui Bobby Charlton. Bobby Robson în autobiografia sa, Farewell, but not Goodbye: „Cât timp am jucat fotbal, n-am câştigat nimic!” Şi aşa a şi fost. A jucat 6 ani la Fulham, 6 la West Bromwich şi alţi 5 din nou la Fulham. 17 sezoane, zero trofee, chiar dacă Bobby Robson a prins şi 20 de selecţii la naţionala Angliei. Steaua lui Robson începea să strălucească abia atunci când cea a lui Charlton apunea.

Robson şi-a făcut mâna un an la Fulham, după care a început să cucerească trofee. A preluat pe Ipswich, un club din subsolul clasamentului şi l-a transformat într-o grupare de primă mână în Europa. A terminat de două ori pe locul doi în campionat, a luat o Cupă a Angliei dar şi Cupa

UEFA după 5-4 la general în finala cu AZ Alkmaar. A stat 13 ani pe banca lui Ipswich, iar în ultimele 9 sezoane clubul nu a încheiat campionatul decât o singură dată mai jos de locul patru. A format una dintre cele mai performante academii de juniori din  Anglia, de unde a promovat jucători pe bandă rulantă. Robson a făcut doar 14 transferuri de la alte cluburi în cei 13 ani petrecuţi la Ipswich. În 1982, preşedintele clubului i-a propus un nou contract, unul mai puţin obişnuit, pe o durată record: 10 ani! Robson a refuzat.

Foto: sinnacle.com

În acelaşi an a preluat naţionala Angliei. A ratat calificarea la Euro 1984, dar preşedintele federaţiei de la Londra nu i-a acceptat demisia. Cu Robson pe bancă, Anglia a ajuns până în sferturi la Mondialele din 86 şi a dat golgeterul competiţiei, Gary Lineker. A pierdut calificarea în semifinale după ce Maradona a marcat cu celebra „Mână a lui Dumnezeu”, iar Argentina s-a impus cu 2-1. Robson: „Nu a fost mâna lui Dumnezeu. A fost mâna unui pungaş. Dumnezeu nu a avut nimic de-a face cu asta. Din ziua aia, Maradona a scăzut definitiv în ochii mei.” Euro 1988 a fost unul slab pentru Anglia, eliminată în faza grupelor, iar Robson şi-a dat iarăşi demisia. Preşedintele federaţiei a respins-o din nou. A urmat mondialul din Italia 90 şi locul 4, cea mai bună prestaţie la un turneu final după titlul cucerit în 1966.

În următorii 6 ani Robson a cucerit 5 trofee. A preluat pe PSV Eindhoven şi a luat două campionate, apoi a trecut pe banca lui FC Porto, acolo unde a luat două titluri şi o cupă. Din 1996 a fost înlocuitorul lui Cruijff pe banca Barcelonei. A câştigat o Cupă şi o Supercupă a Spaniei, dar şi Cupa Cupelor. Robson este cel care i-a dat banderola de căpitan al catalanilor lui Gică Popescu, cel pe care îl pregătise două sezoane şi la PSV Eindhoven.

În 1999 a preluat un Newcastle United în criză şi i-a redat strălucirea. Trupa de pe St James Park se zbătea în subsolul clasamentului, dar şi-a revenit instantaneu: primul meci pe teren propriu cu Robson pe bancă a însemnat o victorie cu scor fluviu: 8-0 cu Sheffield Wednesday. Din zona retrogradării, Newcastle a prins cupele europene în fiecare an pe care Robson l-a petrecut alături de coţofene. A rămas aici până în vara lui 2004, atunci când a fost demis de preşedintele clubului, Freddy Shepherd. A fost ultima staţie din cariera magnifică de antrenor a lui Sir Bobby Robson. A murit în 2009 din cauza unui cancer la plămâni cu care se lupta de 20 de ani.

Aceasta este povestea celor doi Bobby, jucătorul şi managerul, două simboluri ale fotbalului englez care au trăit în aceeaşi perioadă dar au strălucit în momente diferite.

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Instantanee (I): Little Bobby
  Instantanee (I): Little Bobby
• 

  Leii bătrâni
  Leii bătrâni
• 

  Momentele lui 2011: Bătrâna legendă şi Beyonce
  Momentele lui 2011: Bătrâna legendă şi Beyonce
• 

  Cum să pierzi punctele fără să le fi pierdut totuşi până la urmă. Jocuri de lumini şi umbre cu sir Bobby Robson
  Cum să pierzi punctele fără să le fi pierdut totuşi până la urmă. Jocuri de lumini şi umbre cu sir Bobby Robson