- Ruină & Încredere
- Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
- O superstiție foarte murdară
- Mânuși
- Fritz Walter. Povestea campionului mondial din Gulag
- Harry Goslin și lumea la care nu s-a mai întors niciodată
- Cum renaște un stadion. Povestea gestului nebun al lui Petr Svancara
- Steaua – Dinamo. Iluzii, deziluzii, sperante și depresii
- Herbie Roberts. Povestea fotbalistului antijoc
- Cinci ani de Istoria Fotbalului
- Tom Cooper. Povestea fotbalistului mesager
- Un club din Scoția își schimbă sigla pentru că încalcă o lege de la 1592
- Oamenii sunt încă frumoși
- Ce se întâmplă cu profesioniștii fotbalului când profesia nu-i mai vrea?
- Drumul către mondiale. De la avionul prăbuşit la vaporul falimentar
- Cupa eșecului. Sau cum o invenție proastă poate lăsa fotbalului o moștenire bună
- Cine e (I): Jesus Manuel Corona Ruiz
- De ce e Dracula un portar mai bun decât Mignolet
- Noul Ronaldo joacă deja la o echipă mare dar Chelsea, Liverpool și Tottenham se bat pe semnătura lui
- Dream Team-ul lui Zlatan. Singurul fotbalist care nu putea lipsi din echipa ideală este chiar suedezul!
- Grădinița lui United. De la sir Alex la mister van Gaal
- City: Hattrick Aguerro dar cel mai bun de pe teren a fost un englez
- Fie ca…
- Keșeru. De ce se bucură fanii unei echipe din Franța că atacantul a venit la Steaua
- Moș Gașpar
- Noi şi ei
- Şuncă şi diamante
- Alegeri, prelegeri, rânduri, gânduri
- Campania
- Portari la toaletă
- Mourinho – Documentarul
- La plăcinte, înainteeeeeee
- Pe lângă fotbal. Opt întâmplări amuzante
- Ce dorințe îți mai rămân atunci când ai împlinit 104 ani
- Filme de weekend: Bend It Like Beckham (2002)
- Naționalele de club
- Performeri la extreme. Cardiff City, varianta 1929
- Fotbal la caserolă
- Cele mai ciudate superstiţii din sportul mondial
- Topul celor mai buni executanţi de penalty-uri din istoria fotbalului
- AC Milan. De la Achile la Kilpin, la Silvio Berlusconi și la Dumnezeu mai știe cine urmează!
- Mēdén Agan. Tragedie greacă sub Turnul Londrei
- Cum se negociază transferul cu pistolul la tâmplă. Povestea lui Dimitar Berbatov
- Seax-urile din Brentford. O poveste cu săbii, cu regi, istorie și fotbal
- Cel mai fericit suporter
- Anonimul și eternitatea. Povestea lui James Frederick McLeod Prinsep
- Invincibilii. Povestea trofeului de aur și a generației uitate
- Golf fără crose, fotbal cu găuri
- Ronaldo, United și un record pe care America nu-l vrea!
- The Sons Of Ben. Fanii unei echipe care nu există
- Minus trei la minus trei. Două echipe au pierdut acelaşi meci
- Cota de marketing este noua corelație între valoarea jucătorului și prețul de transfer
- Pseudonim
- Un pic de atmosferă care zguduie stadionul
- Efecte de mondiale
- Tâmplarul. Povestea golgeterului mondial și a meseriei sale mai puțin cunoscute
- Ce nu-i bine în fotbal
- The Gold Chain Derby
- Când nu ai fotbal, îl constuiești. De ce Qatar-ul are mai multe șanse decât România să câștige un campionat mondial
- Roşu, alb şi verde. De ce joacă Italia în albastru?
- Germania, campioană mondială
- Fața nevăzută a mondialelor
- Demnitate în durerea înfrângerii. Cam așa arată suporterii adevărați
- Recorduri de la Mondiale (XI)
- Recorduri de la mondiale (X)
- Concurs NetBet – Ziua 2
- VIDEO: Brazilia-Germania 1-7 (toate golurile)
- Alfredo Di Stefano (1926-2014)
- Preview Brazilia-Germania
- Concurs NetBet – Ziua 1
- Recorduri de la mondiale (IX)
- Recorduri de la mondiale (VIII)
- Anglia – mondialele între bani și patriotism
- Recorduri de la mondiale (VII)
- Cele mai spectaculoase 15 lovituri libere la mondiale
- Goluri desenate. By Richard Swarbrick
- Recorduri de la mondiale (VI)
- Golul 2.300 la mondiale
- Nemții nu joacă la mondiale. Nemții au construit mondialele!
- Recorduri de la mondiale (V)
- Secretele hattrick-urilor de la mondiale
- Recorduri de la mondiale (IV)
- Mondiale (35): legendele şi căţelul atacant
- Recorduri De La Mondiale (III)
- Mondiale (34): trofeul furat
- VIDEO: Uruguay-Anglia 2-1
- Recorduri de la Mondiale (II)
- Mondiale (33): Scoţia, campioană mondială
- A cui e Franța? Un studiu despre clișeul modern al emigrării
- Van Persie are ADN de zburător. L-a moștenit de la bunic!
- Pizza din fotbal
- Dempsey – un fel de Usain Bolt al golurilor!
- Ipocrizie la 9 dolari halba mică
- Thomas Muller şi cele mai tari 10 hattrick-uri de la mondiale
- Fanii la mondiale. Biciclistul din anii 80 și asaltul modern de la Maracana
- Honduras, campioană mondială la turneul final din 2018
- VIDEO: Franța-Honduras 3-0
- Ai marcat la mondiale. Cum sărbătorești golul?!?
- VIDEO: Argentina-Bosnia 2-1
- VIDEO: Elveția-Ecuador 2-1
Istorie în dublu exemplar: Sir Bobby
Au fost iubiţi şi respectaţi. Invidiaţi şi apreciaţi. Împart titlul de Sir şi pe cel de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic. Doi gentlemani din fotbalul englez cu nume de alint identice, dar cu destine sportive deloc asemănătoare. S-au născut la cinci ani distanţă şi au împărtăşit cariere paralele. Au fost însă fericiţi în perioade de timp diferite.
Sir Bobby Charlton a fost jucătorul desăvârit. Are 606 meciuri şi 199 de goluri pentru Manchester United. În tricoul Diavolilor Roşii a câştigat trei campionate, o cupă a Angliei şi o Cupă a Campionilor Europeni. A fost Balonul de Aur al anului 1966, acelaşi în care, alături de colegii săi din naţionala Angliei, a câştigat Campionatul Mondial. Cine merge pe Old Trafford nu are cum să rateze statuia „United Trinity” în care Bobby Charlton apare alături de colegii săi Denis Law şi George Best. A scăpat ca prin urechile acului din Dezastrul Aerian de la Munchen, acolo unde avionul cu lotul lui United la bord s-a prăbuşit, iar jumătate din cei 44 de pasageri au decedat. Înaintea decolării, Bobby Charlton şi coechipierul său Denis Viollet au decis să schimbe locurile în avion cu Tommy Taylor şi David Pegg. Primii doi au supraveţuit, ceilalţi doi au murit. În 1973, după aproape 20 de ani pe teren, Bobby Charlton a decis să agaţe ghetele în cui. A încercat meseria de manager la Preston North End, dar succesul din iarbă nu s-a lipit de el şi pe banca tehnică. A rămas alături de fotbal, fără alte performanţe notabile în palmares.
Sir Bobby Robson este cu 5 ani mai mare decât amicul său cu acelaşi nume mic. În schimb, cariera sa nu putea fi mai diferită decât cea a lui Bobby Charlton. Bobby Robson în autobiografia sa, Farewell, but not Goodbye: „Cât timp am jucat fotbal, n-am câştigat nimic!” Şi aşa a şi fost. A jucat 6 ani la Fulham, 6 la West Bromwich şi alţi 5 din nou la Fulham. 17 sezoane, zero trofee, chiar dacă Bobby Robson a prins şi 20 de selecţii la naţionala Angliei. Steaua lui Robson începea să strălucească abia atunci când cea a lui Charlton apunea.
Robson şi-a făcut mâna un an la Fulham, după care a început să cucerească trofee. A preluat pe Ipswich, un club din subsolul clasamentului şi l-a transformat într-o grupare de primă mână în Europa. A terminat de două ori pe locul doi în campionat, a luat o Cupă a Angliei dar şi Cupa
UEFA după 5-4 la general în finala cu AZ Alkmaar. A stat 13 ani pe banca lui Ipswich, iar în ultimele 9 sezoane clubul nu a încheiat campionatul decât o singură dată mai jos de locul patru. A format una dintre cele mai performante academii de juniori din Anglia, de unde a promovat jucători pe bandă rulantă. Robson a făcut doar 14 transferuri de la alte cluburi în cei 13 ani petrecuţi la Ipswich. În 1982, preşedintele clubului i-a propus un nou contract, unul mai puţin obişnuit, pe o durată record: 10 ani! Robson a refuzat.
În acelaşi an a preluat naţionala Angliei. A ratat calificarea la Euro 1984, dar preşedintele federaţiei de la Londra nu i-a acceptat demisia. Cu Robson pe bancă, Anglia a ajuns până în sferturi la Mondialele din 86 şi a dat golgeterul competiţiei, Gary Lineker. A pierdut calificarea în semifinale după ce Maradona a marcat cu celebra „Mână a lui Dumnezeu”, iar Argentina s-a impus cu 2-1. Robson: „Nu a fost mâna lui Dumnezeu. A fost mâna unui pungaş. Dumnezeu nu a avut nimic de-a face cu asta. Din ziua aia, Maradona a scăzut definitiv în ochii mei.” Euro 1988 a fost unul slab pentru Anglia, eliminată în faza grupelor, iar Robson şi-a dat iarăşi demisia. Preşedintele federaţiei a respins-o din nou. A urmat mondialul din Italia 90 şi locul 4, cea mai bună prestaţie la un turneu final după titlul cucerit în 1966.
În următorii 6 ani Robson a cucerit 5 trofee. A preluat pe PSV Eindhoven şi a luat două campionate, apoi a trecut pe banca lui FC Porto, acolo unde a luat două titluri şi o cupă. Din 1996 a fost înlocuitorul lui Cruijff pe banca Barcelonei. A câştigat o Cupă şi o Supercupă a Spaniei, dar şi Cupa Cupelor. Robson este cel care i-a dat banderola de căpitan al catalanilor lui Gică Popescu, cel pe care îl pregătise două sezoane şi la PSV Eindhoven.
În 1999 a preluat un Newcastle United în criză şi i-a redat strălucirea. Trupa de pe St James Park se zbătea în subsolul clasamentului, dar şi-a revenit instantaneu: primul meci pe teren propriu cu Robson pe bancă a însemnat o victorie cu scor fluviu: 8-0 cu Sheffield Wednesday. Din zona retrogradării, Newcastle a prins cupele europene în fiecare an pe care Robson l-a petrecut alături de coţofene. A rămas aici până în vara lui 2004, atunci când a fost demis de preşedintele clubului, Freddy Shepherd. A fost ultima staţie din cariera magnifică de antrenor a lui Sir Bobby Robson. A murit în 2009 din cauza unui cancer la plămâni cu care se lupta de 20 de ani.
Aceasta este povestea celor doi Bobby, jucătorul şi managerul, două simboluri ale fotbalului englez care au trăit în aceeaşi perioadă dar au strălucit în momente diferite.
0 comentarii