Don't Miss

Istoria Fotbalului vă urează un Paşte Fericit

By on 19 aprilie 2014, 17:48

Există atâtea forme de fericire pe care le-am rafinat şi perfecţionat într-atât încât am devenit imuni la adevăratele bucurii ale vieţii. În fond nişte nimicuri. Nişte puţin, un pic. Zilele acestea ne-au rămas cadou din copilărie, oricâţi iepuraşi feminini ar mişuna prin cluburi doar cu un petec de codiţă drept articol vestimentar. Paştele e altfel chiar dacă mania exceselor de orice fel se chinuie să-l transforme şi pe el după chipul şi asemănarea prezentului. Până şi pe o plajă din Orient, acolo unde fiecare fir de nisip a fost măsurat cu ruleta microscopică înainte să-i fie permis accesul în paradisu oamenilor, până şi la porţile închise ale unei mânăstiri din mijlocul Câmpiei Române, oriunde, oricum, Paştele înseamnă mai întâi suflet şi abia apoi obişnuinţă, concret sau efectiv.

Paştele este moştenirea copilăriei. Culoarea în care l-am îmbrăcat atunci nu iese niciodată indiferent cât înălbitor am folosi pentru spălarea automată a creierului.

Sărbătorim aşadar fiecare propria bucurie. O împărţim dacă avem cu cine. Mulţumim pentru ceea ce avem şi ne rugăm pentru orice ne lipseşte. Postim înainte să gustăm bunătăţi. Ciocnim un ou roşu şi nu o facem cu oricine. Tradiţia spune că ne vom întâlni pe lumea cealaltă cu cel cu care ciocnim.

Nu uităm însă că  “un momento può durare un momento oppure non passerà”. Micile detalii luminează lumea. Îi dau conţinut şi valoare. Iar clipa acesta poate dura exact atât, o clipă, sau poate să nu mai treacă niciodată.

Paşte Fericit tuturor, aşa cum fiecare înţelege să şi-l facă fericit!

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort