Bob Paisley a fost genul de fotbalist şi apoi de manager care îşi merită statuia în faţa stadionului. Şi-a dedicat întreaga carieră unei singure echipe. A debutat la 20 de ani pentru Liverpool şi s-a pensionat tot de acolo după cinci decenii.
A câştigat un campionat ca jucător, a devenit apoi fizioterapeutul echipei, apoi antrenorul secund şi în cele din urmă managerul care a luat şase titluri, trei cupe ale ligii, şase Charity Shield-uri, o cupă UEFA şi o supercupă continentală dar mai ales trei Cupe ale Campionilor Europeni.
A rămas în istoria echipei de pe Merseyside şi ca una dintre minţile ascuţite.
Ce jucători vreau eu la Liverpool? Genul de puşti cu suficient tupeu cât să-ncerce să-l dribleze pe Keegan la antrenamente dar cu bun simţ ca apoi să-i facă loc pe coridor!
Paisley nu a uitat nici de ai lui chiar dacă devenise omul momentului în fotbalul mondial. Imediat după ce câştigase titlul şi prima Ligă a luat trofeele şi le-a dus în Hetton acolo unde a stat pe piatra de adunare a satului la o vorbă şi o glumă fină cu bătrânii!
