Încotro merge fotbalul. Bani vs pasiune

Întrebările nu cer neapărat răspunsuri ci mai degrabă o meditaţie asupra posibilelor răspunsuri.

Aşa şi cu noi, cei din 2013. Avem deja un stoc de istorie bine definit în spate atunci când ne uităm la fotbal. Îl ştim de pe vremea în care se juca cu o sfoară în locul transversalei şi fără mânuşi la portari. L-am descoperit cu uimire pe adolescentul Pele şi l-am condus, cu tot cu magia lui, către finalul carierei, iar acum, către o bătrâneţe senină şi plină de păreri confuze.

Am asistat pe viu la evoluţia jocului. Am schimbat legea offside-ului şi plăcuţele pictate de pe margine cu tabele electronice de ultimă generaţie.

Înctro mergem deja este o întrebare răsuflată. Mergem către ceva bun sau ne îndreptăm către un final abrupt pare o chestiune mult mai ofertantă în privinţa răspunsului.

Asta şi pentru că secretul rezistenţei fantastice în timp a fotbalului a fost pasiunea iar acum banul este stăpân peste destinele sale. Asta a observat şi Sami Hyypia, fosta legendă a lui Liverpool şi actual antrenorul lui Leverkusen.

Cumva, lipseşte pasiunea. Am văzut câteva meciuri (n.r. din campionatul Angliei) şi mă tot întreb…oare băieţii ăia chiar încercau să joace fotbal?!? Dădeau totul pe teren?!? Asta era particularitatea fotbalului englez. Implicare până la capăt. Pasiune. N-am văzut deloc aşa ceva.

Poate că fotbalul a evoluat în direcţia greşită. Atunci când un jucător costă 37 de milioane de lire sterline şi ia 200.000 de lire pe săptămână poate că descoperă că este suficient să ia banii şi se mulţumeşte cu asta. Poate că obiectivul principal, adică să joace fotbal, trece pe locul doi. (Sami Hyypia, interviu Daily Mail)

A trecut prin războaie dar a supravieţuit cu brio. A făcut chiar pace de Crăciun acolo unde, cu doar ore înainte, sângele soldaţilor fără vină îngrăşa pământul.

Acum, fotbalul se află înaintea unei provocări incomparabil mai mare şi mai hidoasă tocmai pentru că răul nu se înfăţişează sub propriul chip ci e învăluit în şarmul operaţiilor de cosmetizare. Banul l-a singularizat printre sporturi. L-a scuturat de praf şi l-a făcut să strălucească deasupra celorlalţi. Aceasta este iluzia. Stăpânirea de sine şi cumpătarea s-au dus iar universul fotbalului mondial s-ar putea prăbuşi spectaculos sub propria greutate a nepăsării.

Foto: dailymail.co.uk