Don't Miss

Ilegal şi în acte! În Regatul Unit, jocul de fotbal încă se pedepseşte prin lege

By on 9 octombrie 2011, 13:57

Foto: tekkaus.com

Cum i-ar sta lui Rooney cu cătuşele la mâini şi bătut cu ouă în drum spre locul execuţiei pentru practicarea nepermisă a „fote-ball-ului”? Ţara de origine a jocului i-a fost şi mumă dar şi ciumă. Mai ales ultima, dacă luăm în calcul legi valabile şi astăzi, care, în cazul în care ar fi aplicate, ar transforma fotbalul într-un exerciţiu practicat pe ascuns, iar pe cei care îl joacă în infractori de cea mai j0asă speţă.

În 1349, regele Edward al III-lea a interzis fotbalul. Hărmălaia creată în jurul unui meci spulbera liniştea şi pacea comunităţilor locale, iar practicarea fotbalului îi împiedica pe tineri să se concentreze la adevăratele îndeletniciri ale vremii, cum ar fi trasul cu arcul.

regele James I

Foto: en.wikipedia.org

În 1410, regele Henric al IV-lea a impus o amendă de 20 de shillingi pentru primarii oraşelor în care avea loc „contravenţia numită fotbal!”

În 1424, regele James I al Scoţiei a interzis şi el jocul de fotbal prin lege, una care prevedea pedepse aspre pentru toţi cei care erau prinşi că joacă sau permit să se joace fotbal în oraşele lor.

În total au existat peste 30 de legi şi edicte care au încercat să împiedice disputarea fotbalului pe teritoriu englez. Dintre toate, doar cea a regelui James I a rămas încă neabrogată, aşa că orice meci jucat la Glasgow, Aberdeen, Dundee, Edinburgh, Inverness sau Stirling ar trebui să se dispute cu poliţia la poarta stadionului, iar cei implicaţi să fie reţinuţi şi trimişi direct în temniţele regale!

 

Comenteaza cu Facebook!

escort bursa bayan escort ankara bayan escort adana bayan escort sakarya bayan