Don't Miss

Haiducii

By on 4 februarie 2015, 16:19

Nu poți să nu-i admiri pe haiducii ăștia moderni. Nu poți să împiedici sângele să curgă mai repede prin vene atunci când citești stenogramele discuțiilor dintre ei. Pari teleportat într-un film cu gangsteri, cu fraze doar pe jumătate rostite. Dar cât de multe spun ele, cât de încărcate de conținut! O tăcere și câteva puncte de suspensie printe care se scurg dolarii ca stropii de apă prin grătarele canalizării într-o noapte în care plouă dar nu e nimeni treaz să observe.

Nu poți să nu-i admire pe haiducii ăștia new-age. Ei nu iau de la bogați. Ei iau de la nimeni. Adică de la toți. De acolo de unde ne-au învățat comuniștii că e al tuturor deci al nimănui. Nu se consideră hoți ci doar niște copii veseli care au sărit gardul în livada ceapeului și acum fug cu maieurile pline de prune. Pentru că ce e al tuturor e al oricui. Deci al nimănui.

Nu poți să nu-i admiri pe bandiții ăștia cu șofer la scară și funcție în minister. Sunt capul de linie (deocamdată) al unui proces istoric care ne-a purtat prin vremuri de la Decebal la Mircea cel Bătrân, de la trădarea lui Cuza la Ferdinand, Ana Pauker, Ceaușescu și la toată armada de genii sau termite care s-a vânturat pe acolo. Știți voi pe unde.

Ei sunt produsul finit al modernismului într-o țărișoară uneori mai mică, alteori mai mare, însă blestemată parcă să-și asume chiar și atunci când nu își asumă o istorie plină de umilință la marginea tuturor imperiilor care s-au ridicat și apoi s-au prăbușit în țărână.

Romanii au plecat cu căruțele pline de aur și arginți, turcii au luat copiii și i-au făcut ieniceri, rușii au preferat ceasul și paltonul. Românii sunt obișnuiți ca alții să le fure recoltele, fie că furtul se cheamă bir sau rechiziție. Ba chiar și-au dezvoltat în timp și o mentalitate care să nu le prilejuiască prea multe motive de depresie. O mentalitate de sclav identificat cu speranța din cutia Pandorei și asta nu pentru loialitatea de a rămâne ci pentru că speranța asta a fost atât de proastă încât nu a plecat împreună cu celelalte daruri! O mentalite în care n-a mai fost nevoie să creadă fiecare în șansa lui. În care soarta, destinul, ce ți-e scris erau mai importantă decât propria cale pe care să încerci să ți-o construiești cu propriile mâini, cu propria pricepere, cu propriul creier.

Nu poți să nu-i admiri pe haiducii ăștia moderni. Vrei să recunoști sau nu, ei sunt cei care au rafinat cel mai mult slugărnicia și minciuna, ei sunt preșul superiorilor și regii regilor pentru cei pe care îi conduc, ei au transformat minciuna în adevăr și adevărul în minciună și sunt primii care cred tot ceea ce scot pe gură.
Culmea, tot ei, haiducii secolului XXI de pe plairile în care, cândva, un cioban vorbea cu o oaie și apoi a ales să moară fără să se opună (apropos, ei or fi înțeles tâlcul acestei istorioare?!?) au decis că orientarea către democrație, una pe care nu aveau cum să o împiedice după cum nici înaintașii lor n-au putut să-i zvârle pe ruși sau pe turci afară din viața lor, poate fi domesticită, adaptată și apoi siluită ca întotdeauna.

Las’ că ne-nțelegem noi e deviza care le stă scrisă pe scut, e dictonul pe care îl aplică odată cu fiecare respirație. Măcar aici să le dăm credit pentru lipsa de ipocrizie. Au creat justiția modernă, i-au dat nume și reguli și birouri și mașini negre și forțe de ordine mascate. Au făcut-o fără grijă pentru că hârtiile pe care stă scris statutul nu mușcă atunci când președintele instituției e haiduc de-al nostru.
Încă nu e prea clar de ce s-au schimbat așa, peste noapte, lucrurile. Toațe țațele alea de la televizor, unele, culmea, fiice și neveste de haiduci, n-au reușit să ne explice de ce, chiar dacă vântură teorii în care cred cu forța fiecărei silabe. În fiecare seară altă teorie, dar asta nu mai contează pentru că neamul ăsta e amnezic de când se știe.

Încă nu știm cine mânuiește sabia dreptății și în folosul cui. Noi, utopicii, am vrea să fie ca în poveste, un cavaler pe cal alb care să aibă la suflet cauza neamului și binele tuturor. Dar nu am uitat, nu-i așa, că ce e al tuturor e al oricui și prin urmare, al nimănui?!? În orice caz a început să ne placă fiecare dimineață în care ne bem cafeaua și mai citim de încă un haiduc arestat. Unul care zice că n-a făcut nimic, dar nimic poate însemna totul sau orice, corect?!? De încă unul care poza în domn de curte, la frac și papion, în timp ce avea mâinile înfipte până la cot în ceva ce nu era al lui. De altul care înșira societăți în societăți în societăți în așa fel încât, la finalul zilei, el lua totul iar statul nimic. Șmecher, nu?!?

Și tot așa, ca într-un carusel care nu pare să se oprească în curând, în țara asta în care bâlciul e deschis non stop iar din bazar poți cumpăra de la papuci turcești la adevăratul cap al Sfântului Ioan Botezătorul, două la zece lei.

Dezamăgiți ne vom trezi așadar când vom afla că aerul proaspăt pe care credeam că îl respirăm e doar o iluzie recirculată prin spțiul frigorific închis și controlat în vreun scop sau altul sau vom constata, bătrâni și cu burta la șira spinării, că porțile tuturor posibilităților în sfârșit s-au deschis, pe bune și de-adevăratelea, că haiducii au mai rămas doar prin basmele copilăriei iar lumea asta toată ne așteaptă în sfârșit să evoluăm armonios nu doar să ne mai crească o cocoașă prin care să ne adaptăm la încă o meschinărie?

Comenteaza cu Facebook!

escort bursa bayan escort ankara bayan escort adana bayan escort sakarya bayan