Godspeed, Gary Speed

Ce îl poate face pe un om să privească o sfoară mai groasă cu amarul gând al înfăşurării pe după gât? O sfoară altfel bună pentru culmea de rufe, sau pentru legat vreun animal pe păşune, sau înnodată – jucăria copiilor care vor să se urce prin copaci. Probabil că nu vom avea vreodată un răspuns mulţumitor. Raţiunea spune că orice problemă, oricât de dificilă, are o rezolvare. Trebuie să aibă! Altfel, rămâne doar să întrebăm sufletul lui Gary Speed. Să-l întrebăm de ce! O utopie pentru noi, toţi cei rămaşi în urmă cu problemele şi dilemele noastre.

Agenţiile de presă, ziarele, blogurile şi canalele de televiziune v-au informat deja: „ŞOCANT! Selecţionerul Ţării Galilor, Gary Speed, s-a sinucis” sau „Wales boss Gary Speed found dead” sau „Gary Speed dead. Wales manager found hanged at home”.

Foamea, sărăcia, nevoia, disperarea, singurătatea, datoriile. Motivele nu stau în picioare atunci când cel care a decis să îşi pună capăt vieţii se cheamă Gary Speed. Fosta vedetă a fotbalului galez nu era nici sărac, nici părăsit şi nici disperat. Cu câteva ore înainte să îşi curme viaţa în propria casă, Speed fusese invitat al emisiunii Football Focus de la BBC. Realizatorul show-ului, Dan Walker, nu a observat niciun semn care să trădeze ceea ce urma să se întâmple. Michael Owen, atacant la Manchester United şi vecin cu Speed în Huntington a rămas perplex la aflarea veştii: „Ne-am văzut acum două zile. Mi-a făcut cu mâna. Tocmai ne lăsam copiii la şcoală. Sunt şocat.”

Speed a jucat fotbal la nivel de top timp de 14 ani şi a câştigat un titlu cu Leeds. A trecut pe la Everton, Newcastle, Bolton şi Sheffield United, iar la naţionala galeză este lider în clasamentul selecţiilor între jucătorii de câmp, cu 85 de partide. Un alt fapt larg cunoscut este recordul deţinut în Premier League până în 2009: cu 535 de partide jucate, Speed a fost lider în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe meciuri din prima ligă engleză. S-a retras din activitate în vara anului trecut dar a preluat din mers postul de manager, chiar la ultima sa echipă, Sheffield United. După doar patru luni a fost ofertat de federaţia de fotbal din Ţara Galilor, aflată în căutarea unui selecţioner.

Chiar dacă era încă tânăr, Speed s-a impus rapid, iar o naţională în moarte clinică de aproape două decenii a câştigat 4 din ultimele 5 meciuri sub bagheta fostei legende de pe teren, a revenit în topul 50 alcătuit de FIFA şi a început să viseze frumos la europene sau chiar la mondiale.

Pentru serviciile aduse fotbalului, Speed primise anul trecut Ordinul Imperiului Britanic în rang de membru (MBE) şi avea înainte un viitor strălucit. Nu puţini erau cei care îl vedeau un al doilea Alex Ferguson, chiar dacă galezul a petrecut doar puţin peste un an în meseria de antrenor.

Deocamdată toată lumea rulează informaţiile de background, plânge şi nu se poate abţine să nu se întrebe fatidicul „de ce”. Speed avea majoritatea lucrurilor concrete după care tânjesc cam toţi oamenii normali. Speed trăia o viaţă comodă de familie în timp ce îşi exersa rolul de super-erou, mai întâi pe teren şi apoi pe banca tehnică. Nu a fost un personaj al exceselor în aşa fel încât o eventuală problemă actuală să-i fi activat vechile obiceiuri şi de aici, în spirală, spre ştreangul care a pus punctul final. Pur şi simplu un om normal, modest, cinstit, muncitor, dar şi „modelul privit cu respect de toţi juniorii clubului, dacă întrebai pe oricare ce vrea să se facă atunci când creşte, primeai invariabil acelaşi răspuns: Gary Speed!”, aşa după cum declară fostul său coleg de la Newcastle, Steven Taylor.

Până când eventuale dezvăluiri post mortem vor face sau nu lumină, noi, cei rămaşi în urmă avem două soluţii. Să ridicăm din umeri în faţa încă unui exemplu care arată că o apă liniştită la suprafaţă poate să ascundă cele mai negre adâncuri. Sau putem să facem apel la utopia de la începutul articolului. Ne putem opri, pentru cinci minute, să zicem, şi ne putem întreba pe noi ca şi când am vorbi cu el: „De ce, Gary? Ce anume era atât de rece şi monstruos pe lumea asta încât să vrei să pleci după ce ţi-ai dus copiii la şcoală şi ţi-ai dat cu părerea la o emisiune sportivă? În clipele alea de agonie cruntă de dinaintea gestului final, chiar să nu fi fost nimeni în preajmă a cărui mână întinsă într-ajutor să nu preţuiască mai mult decât nenorocita aia de frânghie?” Să recunoaştem. Cu voce tare, uneori, răspunsul la ultima întrebare ar putea să fie şi nu.

Gary Speed avea 42 de ani şi a lăsat în urmă o soţie şi doi copii.

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Ultimul cartuş, depresia. Cum arată viaţa după fotbal
  Ultimul cartuş, depresia. Cum arată viaţa după fotbal
• Sinuciderea în fotbal. Un documentar despre cel mai bine păstrat tabu din sport
  Sinuciderea în fotbal. Un documentar despre cel mai bine păstrat tabu din sport
• De când n-a mai pierdut Spania cu 3-0
  De când n-a mai pierdut Spania cu 3-0
• 

  Constantin Rădulescu, primul selecţioner român la mondiale a arbitrat meciuri la turneul final din Uruguay 1930
  Constantin Rădulescu, primul selecţioner român la mondiale a arbitrat meciuri la turneul final din Uruguay 1930