Gașca nebună. Cine sunt cu adevărat antrenorii magici ai Barcelonei

Oricare altă echipă ar fi dat semne de panică după ce ar fi fost părăsită de cel mai de succes antrenor din istorie. Și ce face Barcelona? Câștigă!

Pep Guardiola și zecile de trofee câștigate parcă nici n-ar fi existat. N-au turnat niciun pic de blazare în picioarele jucătorilor. Nicio panică nu s-a citit în jocul catalanilor imediat ce fostul i-a lăsat locul viitorului.

A venit Vilanova. Cu trei ani mai mare decât Pep dar fără succesul acestuia ca jucător. Un tip serios care a început tot de jos și a urcat pe scara ierarhică exact ca predecesorul său. A trecut pe la Barca B, a fost numit secund și apoi i s-au încredințat frâiele primei echipe.

Cele 15 victorii și un egal l-au propulsat instantaneu în vârful ierarhiei și i-au confirmat statutul. Mulți dintre cei care au tremurat, au respirat acum ușurați. Tito știe meserie.

Apoi a venit anunțul cu remisia cancerului și operația. Panică din nou! Se întoarce Pep să dea o mână de ajutor? Nu, vine Jordi Roura!

Abia instalat secund, Jordi a primit cea mai dificilă sarcină de până acum. I s-a arătat scaunul de principal, fie și interimar, și i s-a spus că trebuie să câștige. A fost 3-1 la Valladolid, poate nu cel mai dificil adversar, însă unul în stare să producă surprize. Sigur, fusese pe bancă și la duelul cu Valencia, câștigat cu 1-0, dar atunci Tito era suspendat însă complet conectat la fenomen și apt să dea un semn din tribună.

Ne întrebăm firesc, oare Barcelona nu se clatină deloc? Cine sunt și de unde vin anonimii ăștia care se cațără pe scaune prea mari pentru atâtea nume faimoase din antrenoratul mondial?

Guardiola, Vilanova, Roura? Cum de reușesc să facă să pară atât de ușor un rol care le-a dat bătăi de cap lui van Gaal, lui Radomir Antic, lui Serra Ferrer, Rexach, Aragones sau Bobby Robson?

Nu cred că există vreun răspuns la această întrebare, cel puțin nu unul metodic și calculat. Putem doar să găsim punctul comun al celor trei care au dominat cu grație trecutul apropiat și prezentul băncii tehnice a catalanilor.

Guardiola, Vilanova și Roura au fost colegi în La Masia pe vremea junioratului. Li se spunea „gurmanzii” și aveau propria bisericuță. Erau un fel de studenți din cămine. Unul născut în Santpedor (Pep), unul în Bellcaire d’Empordà (Tito) unul în Llagostera (Jordi). Veneau de acasă cu bagajele pline de mâncare. Nu, nu e o glumă. Erau doar trei copii obișnuiți cu viața cazonă a cantonamentului în care ascundeau dulciuri sub saltea. Toată lumea știa. Dacă vrei să mănânci bine, atunci trebuia să te împrietenești cu Pep, Tito și Jordi. Cei trei organizau mese festive cu bunătăți dintre cele mai diverse.

Când Guardiola a ajuns principal la Barca B, l-a racolat pe Tito de la Terrassa și l-a numit secund. L-a luat după el și la echipa mare. Pe Jordi, proaspăt demis de la Hospitalet, l-a pus să analizeze rivalii. Banda gurmanzilor se reunise din nou la Barcelona.

După ce Pep și-a dat demisia și a plecat, Vilanova i-a preluat responsabilitățile iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și desemneze secundul, surpriză sau nu, Jordi Roura!

Un fel de numire pe pile, am putea spune, un nepotism care merita dat în vileag! În fapt, trei puști de odinioară, ajunși pe cai mari fără să uite unul de celălalt. Trei prieteni. Singuri nu prea s-au descurcat, dacă ne gândim un pic la experiențele ratate în antrenorat ale lui Tito și Jordi înainte să revină la Barcelona. Împreună însă au fost (și sunt) invincibili!

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• 

  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
  Bologna, Modena și găleata de stejar care a schimbat istoria Europei
• 

  O superstiție foarte murdară
  O superstiție foarte murdară
• 

  Mânuși
  Mânuși
• 

  Numere
  Numere