Don't Miss
Home   >   Anti Fotbal   >   Fotbalul și mâncarea. O poveste de iubire obeză

Fotbalul și mâncarea. O poveste de iubire obeză

By on 6 februarie 2013, 12:12

L-ați văzut cu siguranță pe suporterul dezlănțuit al lui Newcastle. Se bucura de victoria, într-adevăr senzațională, a favoriților din meciul cu Chelsea. O bucurie sinceră printre tonele de șunci care îi atârnau peste tot pe corp. Unduirile grăsimilor ne aduc aminte că deocamdată suntem binecuvântați. Fast food-ul are mai puțin de 20 de ani de existență pe plaiurile mioritice așa că problema obezilor nu e încă atât de gravă ca prin alte părți.

Și dacă tot vorbim de ceea ce băgăm în gură, până să ajungem la subiectul articolului, știați că:

  • vanilia de pe piață, sub formă de esență, este, de fapt, 4-hidroxi-3metoxibenzaldehidă obținută în principal din deșeuri de hârtie?
  • cererea de aromă de struguri în rândul fabricanților de sucuri sau derivate este de 10 ori mai mare decât producția de aromă obținută din struguri propriu ziși? de unde vine restul?
  • glutamatul monosodic dă gustul de carne de vită din prafurile pe care le puneți în mâncare și nu carnea propriu zisă?
  • benzaldehida are o aromă mult mai puternică de cireșe decât cireșele adevărate și este preferată de multe ori în prăjiturile așa zis cu fructe?
  • floricelele cu unt pentru microunde conțineau diacetil în loc de unt? (dă boli de plămâni și a fost scos oficial de pe lista alimentelor comestibile în 2007)
  • în anii 80, Nestle a investit câteva sute de milioane de dolari în promoții de-a lungul Africii, acolo unde ofereau mostre de lapte praf și plăteau doctorii să recomande acel produs și să critice alăptatul la sân?
  • praful de cretă (toxic pentru ingerare pe cale bucală) a fost folosit până relativ recent în procesul de albire al făinii?
  • plumbul a fost folosit până prin 1940 pentru ca bomboanele să aibă o culoare mai strălucitoare? Plumbul în alimentație este la fel de toxic ca mercurul.

Tragem concluzia că industia alimentară nu e deloc inocentă și că preferă oricând invențiile care ieftinesc producția în detrimentul sănătății consumatorului.

Și acum revenim la întrebarea noastră. Îngrașă fotbalul?

Un studiu Deloitte și „Health Survey For England”, realizat de NHS Information Centre au ajuns la următoarea concluzie: veniturile din Premier League au crescut direct proporțional cu procentul persoanelor obeze în perioada 1993-2010.

Ce concluzii putem trage de aici? Că succesul financiar al fotbalului din Anglia îndeamnă populația masculină studiată la un stil de viață nesănătos sau invers, că obezii aflați în creștere procentuală cheltuie mai mulți bani pe fotbal, fie că este vorba de abonamente pay-per-view sau tricouri și accesorii.

Ideea de corelații pare atrăgătoare pentru că ne place să găsim astfel de legături între porțiuni diferite ale realității.

În 1993, Marea Britanie raporta un procent de 13% populație obeză (discutăm în continuare de bărbați peste 15 ani). În 2010, procentul ajunsese la 22%. La fel au crescut și veniturile din Premier League, de la aproximativ 300 de milioane la 2 miliarde (strict pentru piața britanică procentele sunt asemănătoare, restul banilor au venit și de pe piețele emergente ale fotbalului).

Ce înseamnă asta? Corelație! Dar corelațiile presupun că două lucruri se întâmplă sincron și nu neapărat că unul decurge din celălalt. Când plouă sunt mai mulți oameni cu umbrele pe stradă decât în cele cu soare dar nu putem măsura cantitatea de ploaie în raport cu numărul de umbrele. Nu întotdeauna avem o relație de cauză și efect.

Concluzia finală? Fotbalul a explodat în ultimele decenii și datorită transmisiilor live care nu se mai rezumă la un singur meci pe etapă, că stilul de viață nesănătos și prin urmare obezitatea este favorizată de sedentarismul cu telecomanda în mână iar fanul de mai jos (ca mândru reprezentant al celor 22 de procente de englezi obezi) halește tone de hamburgeri și alte chestii unsuroase în timp ce înfundă canapeaua! Bravo lui că a venit totuși la meciul cu Chelsea. Secundele de agitație bucuroasă au contribuit la arderea a vreo 50 de calorii. Mai are de ars vreun catralion și totul revine la normal!

Precizare: corelația ideilor din acest articol provine de la amicul Chris Anderson, profesor universitar la Oxford University, Stanford’s Center for Advanced Studies in the Behavioral Sciences și Cornell’s Johnson School of Management, autor al unui guest post pe Istoria Fotbalului, Comparing the Best Soccer Leagues in the World.

Comenteaza cu Facebook!