Don't Miss

Fotbalişti celebri şi mascotele care i-au urmat

By on 22 mai 2011, 12:58
Mundial_Futbol_Mexico_1970__Juanito_Mascot

Foto: supanet.com

Mascotele sunt mai puţin mediatizate în fotbal decât în sportul de peste ocean. Niciun meci din NBA nu începe înainte ca mascota clubului (un nene îmbrăcat în bursuc, rachetă sau elan) să facă tumbe pe teren sau să încerce o aruncare la coş. Mascota face parte din buna dispoziţie a fanilor dar şi din planul de marketing. A funcţionat foarte bine şi a fost adoptată şi în fotbal pentru fiecare ediţie a mondialelor din 1966 şi până în prezent.

Mascotele şi-au făcut loc şi la echipele de club. Mai mult sau mai puţin inspirate, adorate de public sau cufundate în anonimat.

Unele au avut o soartă mai bună încă din start şi au câştigat capital de simpatie încă din prima zi. Este vorba despre mascotele botezate după foste legende ale cluburilor respective.

Foto: sniffingtt.blogspot.com

Leul Lofty, mascota lui Bolton, poartă numele lui Nat Lofthouse, cel care a jucat pentru Wanderers întreaga sa carieră (14 ani, 452 de meciuri, 255 de goluri).

Juenter (pronunţia locală pentru Gunter), căluţul alb negru al lui Monchengladbach îi poartă nu numai numele lui Gunter Netzer ci şi numărul de pe tricou. Netzer a fost mijlocaş de bază pentru Borussia, a jucat 10 ani aici şi a luat două tituri în Bundesliga.

Chiar şi un maseur poate deveni centrul atenţiei. Popularitatea de care s-a bucurat Hermann Rieger la Hamburg a făcut ca mascota clubului, un dinozaur, să fie botezat chiar Hermann.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort