Don't Miss

FIFA nu oficializează recordul lui Messi

By on 14 decembrie 2012, 21:01


Degeaba s-a zbătut argentinianul. Golurile sale nu i-au impresionat pe cei de la FIFA iar recordul său de goluri nu va fi oficializat de forul internaţional.

Anunţul îi aparţine purtătorului de cuvânt al FIFA, Alex Stone.

Cu această ocazie am aflat şi noi că ierarhia golgeterului cu cele mai multe reuşite într-un an calendaristic nici nu există printre statisticile întocmite de federaţia internaţională de fotbal.

E un record media, despre care fanilor le place să citească în presă dar FIFA nu îl poate omologa pentru că nu deţine o bază de date despre întrecerile interne în aşa fel încât să se întocmească o astfel de ierarhie. Această statistică aparţine presei care a numărat golurile respective şi a scris despre ele. (Alex Stone)

De ce o astfel de poziţie oficială şi tocmai acum? Pentru că înainte ca Messi să se apropie de recordul lui Muller nimeni nu s-a agitat în această direcţie. Odată doborât recordul, au mai apărut şi alţi pretendenţi care au speculat o hibă recunoscută acum şi de FIFA, aceea că datele istorice şi nici măcar cele din prezent nu sunt colectate oficial din fiecare campionat în parte.

Primii care l-au contestat pe Messi au fost zambienii, în favoarea lui Godfrey Chitalu. Aceştia au invitat chiar o comisie independentă care să scotocească arhivele şi să documenteze cele 107 goluri marcate de atacantul lor în 1972. Detalii aici.

Au urmat cei de la Flamengo care susţin că Zico a înscris 89 de goluri în 1979.

Apoi susţinătorii lui Pele au descoperit că perla neagră ar fi înscris de 127 de ori în 1959.

Concluzia e simplă. Titlul de golgeter calendaristic nu există oficial. Este doar un premiu onorific pe baza unor date insuficiente.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort