Don't Miss

Europenele tactice. Inovaţii şi scheme clasice

By on 28 iunie 2012, 18:31
Foto: bbstingsoccer.com

Turneul final însemană mai mult decât o tarabă cu vedete deschisă în margine de stradă. Expoziţia cu vânzare se transformă, la nivel de echipă, într-un duel al selecţionerilor. Fotbalul de naţională este complet diferit faţă de cel de la echipele de club iar tehnicienii au la dispoziţie un material eterogen din care sunt nevoiţi să clădească un întreg. Unii reuşesc mai bine decât ceilalţi dar patentele pentru inventivitate ajung la cei care au primii ideea.

Ce a propus nou Euro 2012? Cu ce s-a distins faţă de restul competiţiilor de până acum?

În primul rând remarcăm jocul mai lent faţă de cel practicat la cluburi. O noutate veche, să-i spunem, pentru că întotdeauna a fost aşa. Dacă la un Manchester United, spre exemplu, este nevoie de un singur Paul Scholes la mijlocul terenului, partidele cu ritm lent şi cu număr mare de pase cer doi coordonatori. Nu este deloc uşor de întâlnit aşa ceva pentru că aşezarea în teren trebuie să sufere modificări importante faţă de un standard clasic. Doi coordonatori se pot regăsi şi pot funcţiona coerent într-un 4-2-3-1 pe care nu toate naţionalele îl stăpânesc. Polonia, Cehia, Germania sau Franţa au testat formula şi a mers destul de bine. Chiar şi Spania în duelul cu Croaţia din grupe a folosit doi fotbalişti care să plimbe mingea la centrul terenului însă într-un 4-3-3 înşelător. Xavi şi Xabi Alonso au făcut o treabă bună într-o partidă în care Del Bosque a jucat intenţionat cu frâna de mână trasă iar cifrele au confirmat intenţia tactică a selecţionarului: catalanul 105 pase, madrilenul 93.

O altă schimbare care a început să fie pusă în practică la echipele de club le-a dat bătăi de cap şi selecţionerilor. Cei care au decis să joace cu patru fundaşi în linie au fost obligaţi să-i controleze la viteză pe apărătorii laterali. Asta şi pentru că ideea de „full-back” se află în plină revoluţie în fotbal. Fundaşul nu mai este doar fundaş. Este pistonul benzii pe care joacă şi aportul său în atac este nu doar necesar ci aproape obligatoriu. Până acum s-au remarcat francezul Debuchy, polonezul Piszczek şi mai ales neamţul Philipp Lahm, cel care a deschis scorul în duelul cu Grecia din sferturi.

De la schimbarea fundaşilor laterali a fost generată o modificare în privinţa extremelor clasice. Dacă fundaşii urcă, unde ajung „wingerii”? Ei bine, ajung în centrul terenului, în spatele vârfurilor. Ucraina a dat cel mai bun exemplu: Gusev şi Selin au urcat pe benzi, în timp ce Yarmolenko şi Konoplyanka l-au dublat pe Voronin la mijlocul terenului, au tras la poartă şi au furnizat baloane pentru vârful Shevchenko.

Care este preţul pe care îl plăteşte un selecţioner atunci când trimite fundaşii la atac? Spaţiile libere lăsate pe flancuri pe care trebuie să le acopere fundaşii centrali. Obligaţi să joace un pic lateral, apărătorii lasă libere culoare către propriul careu iar atacanţii adverşi le speculează cu promptitudine. A fost cazul lui Di Natale în meciul Italia-Spania. Alvaro Arbeloa se cărase în ofensivă, Pique a fost prins pe picior greşit iar veteranul peninsularilor a marcat în poarta lui Casillas.

O tendinţă retro dar cu şanse mici de exploatare suplimentară pentru viitor este revenirea la marcajul om la om. Această idee tactică a fost pusă în practică doar în cazul în care adversarii aveau în echipă un jucător extrem de periculos care trebuia anihilat cu orice preţ. Aşadar: Miguel Veloso a făcut treabă bună în duelul Portugalia-Germania, iar Mesut Ozil nu a mişcat în front. Gebre Selassie a fost umbra lui Cristiano Ronaldo în sfertul Cehia-Portugalia dar l-a pierdut în dese rânduri din marcaj pe jucătorul lui Real, autorul singurului gol al meciului dar şi a două ghiulele care au lovit bara porţii adverse.

Comenteaza cu Facebook!