Fundaşii nu sunt cei mai mediatizaţi dintre jucători. Nici măcar atunci când ceea ce reuşesc pe teren le-ar permite, scriptic, să facă parte dintre evidenţiaţii momentului.
În schimb, fotbalul modern nu mai poate fără aportul unui nou tip de jucător: fundaşul cu sânge rece care ţine de minge, care driblează fără probleme şi care urcă spre mijlocul terenului de unde împarte pasele în ofensivă. A apus era jucătorului defensiv care bubuie mingea şi îndepărtează pericolul. Un fundaş actual are mult mai multe obligaţii.
Datele de mai jos le aparţin celor de la whoscored.com, care au făcut o analiză perfectă a situaţiei.
Câţi au auzit de Hugo Campagnaro, spre exemplu? Sau mai bine zis…este vreunul care să nu ştie cine e Cavani?!?
Cei doi sunt colegi de echipă la Napoli, iar dacă atacantul este o vedetă fără drept de apel, genul de jucător care se vinde pe 50 de milioane, fundaşul de 32 de ani rămâne doar un nume pe foaia de start a partidei, un fotbalist ignorat copios de orice atenţie media.
Ca să ne dăm seama mai bine de rolul nou al fundaşului îl comparăm pe Campagnaro cu un alt fundaş de la o echipă mare, neamţul Mertesacker de la Arsenal.
Vedem în harta de mai sus raza de acţiune a celor doi. Dacă tunarul s-a limitat la zona centrală din faţa propriei porţi, de partea cealaltă vedem limpede incursiunile ofensive ale lui Campagnaro.
L-am luat în exemplul nostru pe argentinianul lui Napoli şi pentru că ilustrează perfect tendinţele noi: Campagnaro are la activ 65 de driblinguri (56,9% rată de succes) cele mai multe dintre fundaşii celor 5 mari campionate ale lumii. Sigur, totul depinde şi de aşezarea din teren. Wenger a jucat cu doi fundaşi centrali clasici în timp ce Mazzarri a folosit trei, iar omul în plus a acţionat ca un piston între compartimente.
Un alt exemplu şi mai convingător vine din tabăra lui Juventus. Campioana din Italia era recunoscută pentru mijlocul terenului, acolo unde Andrea Pirlo îşi lucra magia. Defensiva cu Bonucci sau Barzagli era cotată destul de slab iar Conte era invitat să cumpere fundaşi. În schimb tehnicianul a preferat să le dea atribuţii noi celor existenţi iar schimbarea produsă ilustrează şi ea rolul fundaşului vizionar cu mingea la picior.
Barzagli a acoperit nu doar apărarea ci şi mijlocul, are un procent ameţitor la driblinguri, 95,2%, cel mai mare dintre toţi fundaşii cu minimum 20 de astfel de procedee la activ dar şi un raport de pase extrem de ridicat. Dacă îl comparăm cu Westermann de la Hamburg observăm diferenţele dintre ce e vechi şi ce e nou: fundaşul nemţilor a ţinut şi el de minge dar nu s-a descurcat prea bine cu pasele şi nici nu a abuzat de driblinguri. Ceea ce e bine dar nu strălucit: atunci când un jucător pasează înapoi sau trimite mingea în tuşă ca să scape de presingul advers nu contribuie la construcţia fazelor ci returnează posesia adversarului sau îngreunează misiunea coechipierilor.
