Don't Miss

Dezastre (I): Bradford 1985

By on 30 decembrie 2010, 01:10

56 de morţi şi aproape 300 de răniţi.  Pare un bilanţ afgan, dar câmpul de luptă nu are nimic de-a face cu munţii din Orient. Scena dezastrului a fost terenul de fotbal, iar deznodământul a şocat întreaga lume. O tribună a ars în doar câteva minute şi i-a mistuit alături de gradenele vechi şi pe câţiva dintre cei veniţi să îşi vadă favoriţii. Printre victime, un fost preşedinte de club, ajuns la peste 80 de ani.

11 mai 1985, Valley Parade, Bradford

Meciul dintre Bradford City din localitate şi Lincoln City trebuia să fie doar prefaţa unei sărbători alături de fani. Gazdele câştigaseră divizia a treia din Football League şi odată cu trofeul au obţinut şi promovarea.

În minutul 40 au apărut primele semne ale incendiului, care pare să fi pornit de la maldărele de confetti şi resturi de hârtii adunate de-a lungul timpului între gradenele de lemn. Doar trei minute a durat până când flăcările au înghiţit un întreg sector al tribunei. Arbitrul a oprit jocul dar deja părţi din acoperiş şi majoritatea gradenelor erau mistuite de flăcări.

Fanii au luat cu asalt porţile de acces, iar poliţia şi chiar unii dintre jucători au ajutat la evacuare. Bilanţul a fost însă tragic: 56 de morţi (54 de fani ai gazdelor şi doi ai oaspeţilor) şi aproape 300 de răniţi. Printre victime s-a numărat şi cel mai vechi fan al lui Bradford, fost preşedinte al clubului. Sam Firth avea 86 de ani. Majoritatea celor care au murit erau fie adolescenţi, fie bătrâni, iar unii dintre ei au fost găsiţi încă aşezaţi pe locurile pe care le ocupaseră înainte de izbucnirea incendiului.

CERCETĂRI

Cauza incendiului gigant a fost o banală ţigară. Gradenele din lemn, dar mai ales deşeurile acumulate sub ele au furnizat combustibilul ideal pentru propagarea flăcărilor.

Ancheta care a urmat acestei tragedii a stabilit că focul putea fi totuşi ţinut sub control dacă stadionul ar fi fost dotat cu extinctoare. Oficialii clubului nu au permis plasarea lor în tribună pentru că stingătoarele ar fi fost folosite de fani în altercaţiile cu galeriile rivale. Comisia de anchetă, condusă de sir Oliver Popplewell, a mai descoperit că toate căile de acces în tribune aveau porţile încuiate. Acestea au fost sparte fie de fani, fie de pompieri, pentru că nimeni din staff-ul clubului nu se afla acolo să le deschidă.

Norocul celor de la Bradford a venit de la o altă indicaţie pe care clubul a decis să nu o respecte. Majoritatea echipelor  aveau instalate garduri de peste 2 metri care despărţeau tribunele de suprafaţa de joc, nu însă şi gruparea din West Yorkshire. Fanii au reuşit astfel să folosească terenul pentru a se refugia şi nu s-au înghesuit prea mult la ieşirile din arenă.

URMĂRI

Focul care a mistuit tribuna I a stadionului Valley Parade a dus la apariţia de noi reguli pentru arenele sportive. Astfel, din 1985 a fost interzisă montarea gradenelor de lemn pe stadioanele din Marea Britanie.

Solidaritatea din lumea sportului a intrat în acţiune la doar o zi de la dezastru. Sute de acţiuni caritabile şi de strângeri de fonduri au fost organizate peste tot în Anglia. Două luni mai târziu, pe stadionul lui Leeds a fost reeditată finala CM 1966 dintre Anglia şi RFG, cu toate vedetele la start (englezii au câştigat cu 6-4). Fondurile strâse au fost donate pentru reconstrucţia stadionului celor din Bradford.

The Crowd au lansat un cover după You’ll Never Walk Alone, care a ajuns numărul 1 în UK Singles. Toate încasările au intrat în contul Universităţii din Bradford şi al Infirmeriei Regale din acelaşi oraş pentru dezvoltarea şi perfecţionarea unui tratament pentru arsuri suferite în urma incendiilor, tratament folosit şi în prezent în spitalele din întreaga lume.

În total au fost strânse peste 3,5  milioane de lire sterline, iar Valley Parade a fost renovat şi redeschis în vara lui 1986. Acum, stadionul lui Bradford este o arenă modernă. Are 25.000 de locuri, toate pe scaune de plastic ignifug de ultimă generaţie. Gradenele de lemn au rămas doar amintire. Două dintre ele, arse pe jumătate în incendiul din 1985,  alcătuiesc o cruce gigant, ridicată în memoria celor 56 de victime care şi-au pierdut viaţa în tragicul incendiu din Bradford.

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort