Don't Miss

Danemarca-Germania 1-2

By on 18 iunie 2012, 13:46
Foto: blogs.thescore.com

Minunile se întâmplă rar şi dezordonat însă danezii vin la fiecare european cu gândul la vara lui 1992. Celebra naţională de pe plajă a nordicilor, cea care n-ar fi trebuit să participe la turneul final, cea care l-a câştigat atât de surprinzător, este modelul pe care fiecare generaţie următoare a încercat să-l copieze. Nu a fost cazul acum. Germania a pus punct viselor lui Krohn-Delhi şi ai săi.

Nemţii şi-au asumat prea puţine riscuri în ultimul duel al grupei B. Au ratat cu poarta goală, singura slăbiciune în blindajul panzerelor, poate, s-au văzut egalaţi dar nu au dat impresia că pierd meciul de sub control.

Posesia şi acurateţea paselor au fost de partea Germaniei în proporţii confortabile iar ocaziile periculoase la poartă au urmat firesc acelaşi drum.

N-a marcat Gomez, au făcut-o Podolski şi Bender, iar reuşita lui Krohn-Delhi a fost doar un mic puseu de speranţă peste care au trecut şenilele reci ale învingătorilor.

Schweinsteiger se încăpăţânează să-i concureze pe spanioli. Mijlocaşul lui Bayern a încheait meciul cu 100 de pase dintre care 91 au ajuns unde trebuie. De partea cealaltă construcţia a suferit, dar a făcut-o intenţionat. Danezii au preferat să-şi păstreze stilul de joc iar Zimling şi Kjaer împreună nu au ajuns la o sută de atingeri de balon.

 

danemarca germania

Foto: whoscored.com

*statistică oferită de whoscored.com

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort