Cum şi-a schimbat singur destinul. Di Canio între suspendare şi cultul personalităţii

Paolo Di Canio a făcut de toate şi nu a dat doi bani pe ceea ce credeau alţii despre el. Până în 1998 jucase deja la şapte echipe, printre care Lazio, Juventus, Milan sau Celtic. Era iubit de propria peluză şi hulit de cea adversă. Trecuse prin scandalul simpatiilor fasciste şi prin „salutul roman” petrecut chiar în patria convingerilor radicale. Făcuse un sezon special la Celtic după care s-a cerut afară. Puţini au fost dispuşi să-l înţeleagă. Şi mai puţini l-au înţeles.

Septembrie 1998

Di Canio juca la Sheffield Wednesday de mai bine de un sezon. Avea 40 de meciuri şi peste 20 de goluri doar în campionat. Duelul cu Arsenal Londra i-a fost fatal. O încăierare cu Martin Keown i-a adus cartonaşul roşu. Di Canio nu a fost mulţumit de decizia arbitrului Paul Alcock şi a decis să se răzbune. Ce a urmat i-a adus 11 etape pe bară, 15.000 de euro amendă, mustrări personale de la ministrul sportului, Tony Banks şi suspendarea de la echipa de club. Meciul cu Arsenal a fost ultimul pentru Di Canio la Wednesday.

Pentru un jucător de 30 de ani acesta pare punctul terminus al carierei. Pentru Di Canio a fost doar începutul. În ianuarie 1999 a fost adus de Harry Redknapp la West Ham, iar italianul nu a rămas dator. A calificat echipa în cupele europene, a fost declarat jucătorul sezonului în ancheta OPTA Sports, a marcat Golul Sezonului 2000 în ancheta BBC, reuşită declarată Golul Deceniului de Sky Sports. Tot în 2000 a fost votat jucătorul anului de fanii echipei.

Di Canio a atins cealaltă extremă în 2001. De la salutul nazist şi comportament violent la FIFA Fair Play Award? Da, se pare că transformarea este posibilă. Federaţia Internaţională de Fotbal i-a acordat acest premiu după un alt moment memorabil al italianului.

West Ham – Everton, Di Canio în atac, fază la poarta adversă. Goalkeeperul Paul Gerrard a ieşit la o intercepţie în marginea careului şi şi-a sucit glezna. A rămas întins pe gazon. Centrare către Di Canio spre 16 metri, poarta goală în faţă. Ce a făcut italianul în acel moment i-a adus premiul Fair Play.

Di Canio a mai jucat încă doi ani la West Ham. S-a certat violent cu noul manager, Glen Roeder, şi a fost trimis la echipa a doua. A revenit odată cu numirea lui Trevor Brooking şi a fost aproape să îşi salveze echipa de la retrogradare. A jucat fotbal până la 40 de ani (Charlton, Lazio, Atletico Roma), dar fanii şi oficialii lui West Ham nu l-au uitat. Din septembrie 2010 a fost lansată oficial „Paolo Di Canio Lounge” o secţiune top class în tribuna vest a stadionului Upton Park.

Comenteaza cu Facebook!

Related Posts

• Răzvan Raţ a ajuns vânzător de bilete la West Ham
  Răzvan Raţ a ajuns vânzător de bilete la West Ham
• 

  Instantanee (III): Winter from Hell
  Instantanee (III): Winter from Hell
• 

  Ştefan Radu, încă un fotbalist pentru care onoarea costă
  Ştefan Radu, încă un fotbalist pentru care onoarea costă
• 

  Extremiştii. De ce nu e bine să amestecăm fotbalul cu religia sau politica
  Extremiştii. De ce nu e bine să amestecăm fotbalul cu religia sau politica