Don't Miss

Club de fotbal, angajez animale. Rog seriozitate!

By on 2 noiembrie 2011, 11:05
Soim deasupra stadionului lui Rochdale

Foto: flickr.com

Animalele şi fotbalul nu prea merg combinate. Nu e voie cu ele în tribună, asta e clar, iar atunci când intră pe teren nu e de bine. Porcii mistreţi le-au distrus suprafaţa de joc celor de la Soudley, un sătuc din Gloucestershire cu o echipă de fotbal extrem de perseverentă prin ligile de amatori. Celebrul brazilian Garrincha, tatăl driblingurilor, a fost umilit de un căţel isteţ chiar într-un meci de la mondiale, iar Chic Brodie şi-a încheiat cariera tot din cauza unui câine intrat ilegal pe teren! În câteva ocazii, extrem de rare, unele necuvântătoare sunt primite cu braţele deschise, ba mai mult, clubul le plăteşte pentru ca ele să vină la stadion!

Pablo Aimar la Benfica alaturi de mascota echipei

Foto: benfica.theoffside.com

Prin 2008, Rochdale, o grupare de liga a treia engleză, a solicitat celor de la Protecţia Animalelor forme legale pentru angajarea unui şoim. Pasărea de pradă urma să se ocupe de sutele de porumbei care distrugeau sistematic gazonul arenei Spotland. Ideea nu era nouă. Cu un an înainte canadienii de la FC Toronto au apelat la Wildlife Management Programs tot pentru detaşarea unui şoim în interes de serviciu. Aici problema era reprezentată de pescăruşii sosiţi de pe lacul Ontario, care distrugeau suprafaţa de joc dar îi deranjau chiar şi pe suporterii sosiţi la meci. Harris, şoimul trimis la treabă, şi-a făcut bine treaba şi l-a mulţumit pe vicepreşedintele clubului: „munca lui a fost simplă…zbura în cerc peste stadion. Pescăruşilor nu le plac păsările de pradă aşa că ne-au lăsat în pace!”

Înainte de sosirea şeicilor, Manchester City era un club mult mai cumpătat la bani. Au cerut şi ei un şoim care să alunge porumbeii de pe stadion dar şi-au dat repede seama că e mai ieftin să agaţe unul de plastic  în zona acoperişului!

Pestisorul Billy de la Carlisle

Foto: newsandstar.co.uk

Benfica Lisabona şi-a angajat propria efigie. Vulturul este prezent non stop pe Da Luz, dar meseria sa este mult mai relaxată. Pe lângă prezenţa la meciuri, vulturul lusitanilor face poze de prezentare cu noile transferuri! La fel stau lucrurile şi la FC Koln. Gruparea din Bundesliga are o mascotă adevărată, ţapul Hennes. Numele se moşteneşte din ţap în ţap în momentul în care cel bătrân iese la pensie. Hennes trimite la Hans „Hennes” Weisweiler, vedetă a clubului între 1948-1952 şi fost antrenor în două mandate.

Carlisle United a adoptat o mascotă după inundaţiile din 2005. Billy-peştiorul (povestea pe larg AICI) a ajuns din greşeală într-o băltoacă de la marginea terenului şi a fost salvat de puştoaica Emma Story. Pentru că cei de la Carlisle au câştigat următorul meci, conducerea a decis să-i ofere lui Billy un post full-time pe Brunton Park. Norocul a culminat cu seria de 18 victorii consecutive din 2007/2008, dar nu l-a ajutat pe însuşi Billy, doi ani mai târziu. Mascota lui Carlisle a murit în 2010, iar clubul a decis să cumpere un peştişor nou pe care să îl boteze fanii într-un sondaj online!

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort