Don't Miss

Cine sunt patronii din Premier League (I)

By on 3 februarie 2013, 11:45
[dropcap]Manchester United[/dropcap] Patronii lui United sunt cei din familia Glazer. Oficial, Malcolm Irving Glazer este marele șerif stelar, doar că americanul în cauză are 84 de ani și, evident, nu conduce el însuși. Destinele clubului englez stau în mâinile fiilor Joel și Avram Glazer, cei doi care fac și pe președinții lui United.

Familia Glazer deține peste 97% din acțiunile clubului. A preluat controlul în consiliul de administrație în 2005, atunci când a cumpărat părțile deținute de  John Magnier and J. P. McManus.

Prin intermediul First Allied Corporation, familia Glazer operează cu predilecție în industria procesării de alimente.

Sunt cunoscute animozitățile cu fanii. Familia Glazer nu a fost niciodată binevenită pe Old Trafford. Asta și pentru că a cumpărat clubul cu bani împrumutați pe care i-a garantat cu posesiunile proaspăt cumpărate. O facțiune extremistă chiar a format un club paralel, FC United of Manchester pe care l-au înscris în divizia a unsprezecea din Anglia. În acest moment au obținut deja trei promovări, mai au nevoie de patru și vor fi acceptați în Football League, adică în divizia a patra, ceea ce înseamnă că vor avea drepturi de club profesionist.

Anul trecut, familia Glazer a listat pe United la bursă de la New York și a pus la dispoziția cumpărătorilor câteva milioane de acțiuni sub formă de ofertă publică inițială. Ceea ce a părut un pas înapoi s-a dovedit unul mare înainte. United a fost cotată, în ianuarie, la 3,3 miliarde de celebra revistă Forbes. Este cel mai valoros club sportiv din lume, la peste 1,2 miliarde de locul doi. Impresionant, nu?!?

Alături de United, familia Glazer deține și clubul de fotbal american Tampa Bay Buccaneers.

Averea estimată a Glazer-ilor este de 3,6 miliarde de dolari. Ultima diplomă a lui Malcolm Glazer este cea de absolvent de liceu!

Comenteaza cu Facebook!

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort