Don't Miss

Cehia-Polonia 1-0

By on 17 iunie 2012, 13:07
Foto: dailyrecord.co.uk

Grupa A de la europene a fost ca un montaigne-rousse cu peripeţii pentru cele patru echipe aliniate la start. Au urcat şi au coborât, au ţipat de fericire sau de spaimă iar două dintre ele vor pleca acum acasă doar cu distracţia. Polonia, una dintre ţările gazdă, a spus adio competiţiei chiar de pe ultimul loc al grupei şi fără să bată pe nimeni. Legiunea Dortmund nu a putut compensa pentru tot lotul iar Cehia, cea din ultima partidă, s-a dovedit un adversar mult prea dificil.

Meciul s-a jucat cu pistoalele pe masă. Paradoxal, asta nu înseamnă neapărat că am avut parte de prea mult spectacol pentru că, de cele mai multe ori, miza ucide exprimarea artistică.

Polonezii au avut probleme de identitate chiar şi în faţa unui stadion partizan. Au ales să joace în poartă cu Tyton, rezerva eliminatului din meciul de deschidere, Szczesny. Au ales să atace pe flancurile pe care rulau Blaszczykowski şi Obraniak şi au petrecut mai mult timp în sfertul de teren al adversarilor chiar dacă posesia a fost adjudecată de cehi.

De partea cealaltă am asistat la o aşezare defensivă  în teren, însă doar pe hârtie. Cei patru fundaşi clasici şi doi mijlocaşi defensivi au acţionat pe verticală iar contraatacurile Cehiei au fost purtate uneori şi în superioritate numerică. Cehii au dominat şi duelurile aeriene şi au preferat pătrunderile perpendiculare printre Perquis şi Wasilewski, doi fundaşi centrali sub nivelul turneului final. Golul lui Jiracek a venit după o fază clasică de atac fulger în care Baros a asigurat pasa decisivă iar apărarea gazdelor nu a avut replică.

Hubschman (79) şi Kadlec (63) au fost principalii pasatori pentru cehi, în timp ce fundaşii centrali  Perquis (40) şi Wasilewski (40) au atins mingea de cele mai multe ori în tabăra polonezilor.

cehia polonia

Foto: whoscored.com

Comenteaza cu Facebook!

muğla escort bayan escort bayan aydın escort bayan çanakkale escort balıkesir bayan escort bayan tekirdağ gebze escort bayan bayan mersin escort escort buca bayan escort bayan edirne

escort bayan trabzon escort bayan yalova escort bayan edirne escort bayan manisa bursa görükle escort