Lucian-Bute
Bute
25 mai 2012, 20:40 Info

Foto: ziuaveche.ro

Vine o vreme când priveşti peronul gol, trâmbele de praf pe care le ridică vântul şi nu mai poţi alunga gândul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi astfel, că pustiul este chiar mai rău decât frica sau, dacă vreţi, o altfel de frică. Descoperi ceea ce ştiai de la început, că aşteptarea are valoare câtă vreme aştepţi să se întâmple ceva, câtă vreme îţi poţi închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic. Altfel, aşteptarea devine un timp gol. Să aştepţi aşteptarea înseamnă moarte.

Nu ştiu dacă Lucian este la curent cu viaţa pe un peron a lui Paler dar a gustat din ea, fără îndoială. Sau, mai corect spus ar fi că alţii l-au făcut să o guste cu forţa.

Berrio, Joppy, Andrade, Zuniga, iarăşi Andrade, Miranda, Brinkley (15 octombrie 2010, o dimineaţă devreme de vineri), Magee, Mendy sau Johnson au fost fie prea tineri, prea bătrâni, prea moi sau nemotivaţi, prea scunzi sau prea înalţi.

Froch nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de mai sus. Cel puţin nu acum, înainte de meci. Să sperăm că victoria cu britanicul va fi privită cu mai multă reverenţă şi că unul dintre puţinii campioni reali ai sportului românesc din acest moment va fi tratat ca atare, chiar dacă tradiţia ne-a obişnuit să fim indulgenţi cu mediocritatea şi duri cu performanţa adevărată.

Succes Lucian! Îţi tin pumnii la fel ca întotdeauna, la fel ca în ultima noapte din februarie 2008.

Comenteaza cu Facebook!

*